Fonduri

Bani pentru achitarea unor datorii către constructorii din zeci de școli din județ

Firmele care au executat lucrări de construcție sau reabilitare în școlile din județ și nu și-au primit banii își vor recupera luna aceasta o parte din datorii. Guvernul a alocat, încă de anul trecut bani pentru acoperirea datoriilor către constructori, iar șeful Inspectoratului Școlar Suceava, Petru Carcalete, a declarat că „din ultima hotărâre de anul trecut, a fost repartizat circa 28-30 la sută din fondul prevăzut în anexa din acea hotărâre”.
Prin acea anexă a Hotărârii de Guvern privind plata datoriilor la lucrările executate în 2009 și nedecontate la 54 de școli, au fost alocați pentru județul Suceava 6.610 mii de lei, bani care vor fi transferați din această lună.
„Nu știu exact când vor veni banii. Am făcut demersuri la Ministerul Educației pentru a-i primi cât mai repede”, a precizat Petru Carcalete.
În toate școlile din județ în care se executau lucrări de construcție sau de reabilitare nu se mai lucrează în momentul de față. „Constructorii au depășit cu mult volumul lucrărilor efectuate față de volumul lucrărilor plătite”, a mai spus inspectorul general Petru Carcalete. Acesta a mai precizat că „în prima parte a anului se va acoperi o mare parte din datorii, iar apoi vom avea o nouă Hotărâre de Guvern, în care vom mai primi niște fonduri”.

Recomandări

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință

Școala „Petru Comarnescu” Gura Humorului, construită la 1910, reabilitată cu peste un milion de euro

Au început lucrările pentru asfaltarea străzii Sucevei din Fălticeni, de la intrarea în municipiu până la ocolul silvic