Bani otrăviți

A fost sau nu CFR Cluj depunctată cu o poală de puncte? A ajuns sau nu pe ultimul loc, așa cum am tot fost bombardați cu știri din cele mai diverse medii? Întreb pentru că, dacă luăm informația de bună – și de ce n-am lua-o, că doar „serviciile” au cu totul alte trebi, iar mediafaxu’ continuă să dea știri și în absența celui poreclit Croatu’– atunci de ce nimeni n-a operat modificarea în clasament? Intri pe site-ul federației, CFR tronează tot sub tron, adică pe locul 2. Intri și pe site-ul Ligii, la fel. Deh, funcționarii, îți zici, deși destui ziariști și-au găsit loc prin birouri. Îți dai seama că și ziariștii rămași ziariști suferă de aceeași suficiență atunci când intri pe site-urile de sport, pe gsp.ro, pe prosport.ro etc. Acest „etc” nu e pus de formă, chiar am intrat pe multe altele, pe care n-are rost să le mai enumăr aici. Nimeni, nicăieri, nu schimbase clasamentul! Nu-i vorbă, până la urmă e trist că s-a ajuns la penalizare, punctele alea au fost adunate pe teren, în ciuda oricăror previziuni, poate chiar în ciuda conducerii, care n-avea bani pentru chestiuni curente, darmite pentru prime la victorii. Întâiul merit este al lui Miriuță, pe care l-am judecat greșit la începutul campionatului, acesta reușind să-și apropie jucătorii și să-i facă să joace de rușinea lui. Nu-i vorbă, și el le-a arătat mereu la conferințele de presă că e de-al lor. E prea blând să spunem că fosta campioană și recordmenă pentru România a punctelor obținute în grupele Ligii Campioanelor este lăsată să moară, mai degrabă este împinsă să moară. Din păcate, CFR-ul a ajuns să valoreze mai mult moartă decât vie. Privind înapoi cu tristețe, ne dăm seama că banii din Liga Campionilor au otrăvit mai multe echipe. Unirea Urziceni a dispărut în neant, iar Oțelul se zbate să rămână în prima ligă după ce-a fost aproape lapidat de Adamescu, fie primit acolo unde-i este locul. Acum e rândul CFR-ului și faptul că Steaua rămâne de una singură s-ar putea să nu-i priască.
Ziua în care Hagi a împlinit 50 de ani a fost marcată cu mult festivism. Din acest colț de rubrică, mă alătur și eu celor care au plâns în’94, sperând că poate n-au trecut pe lângă ocazia unică a unei vieți, și spun doar atât: Mulți ani, Gicane!

Recomandări

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișate

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișatLa reunirea lotului Cetății, produsă luni, a fost prezent și mijlocașul Radu Ungurianu. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani n-a participat însă la ședința de pregătire condusă de Petre Grigoraș din cauza unei grave accidentări.  Ungurianu a părăsit terenul pe targă în derbiul cu Șoimii Gura Humorului, disputat pe 1 noiembrie, în etapa a XI-a, iar verdictul medicilor a fost unul crunt: ruptura ligamentelor încrucișate de la genunchiul stâng.  Ghinion curat pentru Radu, care a suferit aceeași gravă accidentare și în urmă cu 6 ani, pe când evolua pentru Foresta, atunci fiind însă afectat genunchiul drept. „Având experiența accidentării precedente, când am auzit pocnitura n-am avut nici un dubiu că ligamentul e rupt. M-am operat pe 23 decembrie la o clinică din Bacău.  Sper ca de această dată perioada de recuperare să fie mai scurtă, pentru că acum, în timpul intervenției chirurgicale, mi-a fost implantat un ligament artificial.  Doctorul mi-a zis că operația a decurs bine, genunchiul se prezintă OK, așa că, după o perioadă de cădere, moralul mi-a revenit din nou la cote înalte. Sunt încrezător că în patru luni vor fi din nou pe teren”, a declarat Radu Ungurianu.