Infracțiune

Bani furați dintr-un magazin de telefoane mobile de sub ochii gestionarei

– Doi tineri au intrat în magazin și, în timp ce unul ținea vânzătoarea de vorbă, celălalt a furat toți banii din încasări
Judiciariștii suceveni sunt pe urmele a doi indivizi care, în urmă cu două zile, au furat toți banii din sertarul unui magazin de telefonie mobilă. Și asta, chiar sub ochii gestionarei. Miercuri, în jurul orelor 17.00, într-un magazin din municipiul Suceava, au intrat doi tineri necunoscuți. În timp ce unul dintre ei i-a solicitat vânzătoarei detalii cu privire la accesoriile de telefonie mobilă, celălalt, profitând de neatenția angajatei, a sustras dintr-un sertar aproape 3,5 milioane de lei vechi, banii care erau vânzările pe ziua respectivă. După ce au luat banii, cei doi au rupt-o la fugă spre ușă. Vânzătoarea a reușit să-l rețină pe unul dintre autori, încă acesta a împins-o, fugind apoi în aceeași direcție cu primul. Femeia a reușit să rețină figurile celor doi, judiciariștii prezentându-i planșe fotografice din baza de date a Poliției, fiind foarte posibil ca autorii să figureze în evidențele oamenilor legii. Polițiștii care se ocupă de caz au deja o listă de suspecți, identificarea hoților fiind doar o chestiune de timp. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „s-au dispus măsuri adecvate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”.

Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie . Căsătoria și… longevitatea

Cockteil… cu amor, umor și poezie . Căsătoria și… longevitatea

Suceveni lăsați fără banii din cont după ce au accesat un link capcană, în timp ce încercau să vândă produse

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii