Prinși

Bandă de hoți de fier vechi, anihilată de jandarmi



Jandarmii au pus mâna la începutul acestei săptămâni pe o bandă de hoți care a furat în numai câteva ore o cantitate mare de fier vechi dintr-o magazie și dintr-un service auto din cartierul Burdujeni. În noaptea de duminică spre luni, imediat după miezul nopții, o patrulă a Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava a observat două persoane de sex masculin care, după ce au escaladat gardul împrejmuitor al unui imobil aflat în construcție, s-au deplasat în direcția Grupului Școlar nr. 1, având asupra lor mai multe bunuri. Imediat, oamenii legii aveau să constate că cei doi indivizi, Tiberiu P., în vârstă de 34 de ani, și Gheorghe F., în vârstă de 37 de ani, ambii din municipiul Suceava, furaseră o bormașină, un transformator, cabluri de diferite mărimi și mai multe cutii de scule. „Marfa” fusese furată dintr-o magazie de materiale aflată lângă o casă din apropiere. Mai mult, în urma cercetărilor ulterioare, s-a constatat că cei doi au mai furat în aceeași seară un radiator din curtea unui atelier auto din același cartier, acesta fiind vândut ulterior la un centru de colectare a fierului vechi. Cei doi hoți sunt cercetați în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.



Recomandări

Blocul afectat de explozia de acum trei ani din Burdujeni, luat în stăpânire de pisici, iar proprietarii sunt pe drumuri și acum

Sucevean condamnat pentru trafic de droguri, după furturi, tâlhării, ultraj și chiar evadare din sala de judecată

Sucevean condamnat pentru trafic de droguri, după furturi, tâlhării, ultraj și chiar evadare din sala de judecată
Sucevean condamnat pentru trafic de droguri, după furturi, tâlhării, ultraj și chiar evadare din sala de judecată