Falsuri

Bancnote contrafăcute de un milion de lei, plasate pe piața suceveană



Bancnote contrafăcute de un milion de lei, plasate pe piața suceveană
Bancnote contrafăcute de un milion de lei, plasate pe piața suceveană

– Polițiștii din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate au reușit să dea de urma plasatorului, acesta fiind identificat în persoana lui Arghir Bălan, de 46 de ani, domiciliat în municipiul Vatra Dornei
– Zilele trecute, acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de falsificare de monedă sau alte valori și înșelăciune
– Bălan a fost dat pe mâna judecătorilor și pentru plasarea unor astfel de bancnote și pe raza județului Neamț
– De asemenea, el este cercetat pentru fapte similare și de procurorii din Harghita
Mai multe bancnote contrafăcute de un milion de lei vechi au fost plasate pe piața din Suceava. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au reușit să-l prindă pe autor și să-l dea pe mâna procurorilor. Zilele trecute, acesta a fost trimis în judecată. Interesant este că, în urma investigațiilor polițiștilor și procurorilor din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate, s-a descoperit faptul că plasatorul a răspândit bani falși și pe raza județelor Neamț și Harghita.
Toată povestea a început în luna aprilie a.c., atunci când administratorul unei farmacii din municipiul Vatra Dornei a anunțat Poliția că un bărbat necunoscut a cumpărat mai multe medicamente în valoare totală de 255 de mii de lei vechi, pe care le-a plătit cu o bancnotă de un milion de lei (ROL). Asistenta de la farmacia cu pricina nu și-a dat seama pe moment că are de-a face cu o bancnotă falsă și i-a dat restul corect cumpărătorului. Când și-a dat seama că a fost înșelată, acesta din urmă dispăruse din zonă. În perioada respectivă au început să apară și alte sesizări privind plasarea de bancnote falsificate. Mai mulți comercianți au reclamat că o persoană necunoscută a cumpărat de la societățile lor produse în valoare de maxim 100 de mii de lei vechi, pentru care a plătit cu o bancnotă de un milion de lei contrafăcută. Toate bancnotele aveau aceeași serie: 045CO540099. Oamenii legii au reușit, în scurt timp, să dea de urma plasatorului, acesta fiind identificat în persoana unui bărbat din comuna Borca, județul Neamț, cu domiciliul în municipiul Vatra Dornei, Arghir Bălan, în vârstă de 46 de ani. În fața anchetatorilor, acesta a recunoscut plasarea banilor, precizând că la rândul său a fost victima unei înșelăciuni. Arghir Bălan le-a spus polițiștilor că, în perioada 1993-2001, a lucrat în Italia, iar cu o parte din banii câștigați a cumpărat circa 100 de grame de aur. În luna ianuarie 2006, având nevoie de bani, a început să anunțe în stânga și-n dreapta că-și vinde aurul. Nu a trecut multă vreme și a fost contactat de un necunoscut care s-a declarat interesat de ofertă, cei doi fixând o întâlnire în fața magazinului „Petrodava” din municipiul Piatra Neamț. Aici, după ce au verificat aurul la o bijuterie, bărbatul necunoscut i-a dat suma de 33 de milioane de lei, în bancnote de un milion de lei vechi. După plecarea cumpărătorului, Bălan a constatat că 15 dintre bancnote prezentau suspiciuni de contrafacere, motiv pentru care a încercat să sune din nou la numărul de telefon de pe care fusese apelat inițial, dar nu a răspuns nimeni. Arghir Bălan le-a spus anchetatorilor că a încercat să dea de cineva la acel telefon vreme de aproape două luni.
– A plasat bani falși și în Neamț și Harghita
Polițiștii și procurorii din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate au descoperit că Bălan a plasat alte trei bancnote și la mai multe societăți din județul Neamț. De altfel, zilele trecute, Bălan a fost trimis în judecată pentru șase plasări de astfel de bancnote contrafăcute pe raza județelor Suceava și Neamț, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de falsificare de monedă sau alte valori și înșelăciune. Oamenii legii încearcă acum să afle cine este necunoscutul care i-a cumpărat aurul inculpatului, plătind cu cele 15 bancnote contrafăcute, polițiștii având suspiciuni că respectivul face parte dintr-o rețea de falsificatori de monedă autohtonă. Arghir Bălan este cercetat într-un dosar asemănător și la Harghita, județ pe raza căruia este acuzat că a mai plasat și alte bancnote din cele 15 falsificate.



Recomandări