Băncile preferă să renegocieze creditele neperformante decât să prescrie ipotecile, pentru că ar pierde în condițiile actuale de pe piața imobiliară, și de aceea numărul activelor cu probleme scoase la vânzare este încă redus, potrivit unor specialiști în domeniul financiar și imobiliar.
„Băncile preferă să renegocieze creditele decât să prescrie ipotecile. Toată lumea renegociază creditele, pentru că valoarea proprietăților a scăzut din cauză că s-au redus chiriile și au crescut randamentele. Din acest motiv sunt disponibile spre vânzare puține active sau companii neperformante”, a declarat marți, la un seminar, Gijs Klomp, managing partner ING Real Estate Management.
În opinia sa, un investitor ar trebui să caute să investească în companii neperformante, care au nevoie de bani pentru a-și rambursa creditele, dar cu un portofoliu de active foarte bune, ușor de vândut.
„Activele care au fost introduse în categoria distressed sunt proiecte cu probleme și nu reprezintă o investiție bună”, a spus Klomp.
Pe de altă parte, Terry Carter, partner restructuring services în cadrul Ernst&Young pentru Europa Centrală și de Est, a menționat că băncile nu recunosc acum „creditele rele”, dar că în următoarele 6-9 luni numărul împrumuturilor neperformante va crește.
„Băncile nu vor recunoaște aceste credite, dar când piața își va reveni le vor recunoaște. Executarea ipotecilor în condițiile actualelor prețuri de pe piață înseamnă pierderi pentru bănci, astfel că acestea așteaptă creșterea prețurilor”, a spus Carter.
Pe de altă parte, Mihai Dadoiu, managing associate al casei de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații, a arătat că piața finanțărilor a suferit transformări radicale în ultimul an.
„Astfel, piața finanțărilor structurate pe principii de project finance a suferit transformări radicale, ca număr de tranzacții, ca sume pe care băncile le alocă proiectelor și din punctul de vedere al industriilor în care sunt dezvoltate asemenea proiecte. S-a făcut o trecere accelerată de la finanțările sindicalizate ale proiectelor imobiliare în valoare de sute de milioane de euro pe proiect, la finanțări mai mici, cu preponderență în domeniul energetic”, a spus Dadoiu.