Caritabil

„Balul mărțișorului”, la Restaurantul Gloria

Asociația Părinților cu Nevoi Speciale Suceava, împreună cu Consiliul Județean Suceava, organizează vineri, 29 februarie, „Balul mărțișorului”, acțiune cu scop caritabil în favoarea copiilor cu dizabilități. Acțiunea va avea loc la Restaurantul „Gloria”, începând cu orele 19.00, unde sunt așteptați peste 300 de invitați.
Sponsorul acestei acțiuni este S.C. Rocast Nord Suceava. Fondurile rezultate vor deveni piatra de temelie pentru realizarea unui complex de sănătate pe terenul Asociației „Blijdorp” România, accesibil tuturor persoanelor cu dizabilități fizice și motorii din comunitate.
„Pentru că necesitățile copiilor cu dizabilități sunt mari, dorim să permanentizăm acest Bal de caritate astfel încât, de la an la an, să fie tot mai bun și tot mai frumos, să fie un loc în care oamenii să dorească să vină și să fie participanți activi ai transformării mentalității în ceea ce privește persoanele cu handicap și nevoile acestora”, ne-a spus președinta Asociației Părinților cu Nevoi Speciale Suceava, Eugenia Hodoroabă.
Mesajul acestei acțiuni către concetățeni este să fie buni cu ei înșiși, astfel încât să reușească să fie buni și cu alții și să le întindă o mână de ajutor la nevoie.
Cei care din motive obiective nu vor putea fi alături de organizatorii acestei acțiuni caritabile pot face donații și sponsorizări în Contul Asociației Părinților cu Nevoi Speciale Suceava RO 74 BRDE 340 SV 13083923400 deschis la BRD Suceava, CF 16860257. Pentru orice detalii puteți să sunați la numerele de telefon ale asociației: 0752/111913 până la orele 15.00 și 0722/396658 până la orele 17.00.

Recomandări

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”

„Astăzi firea apelor se sfințește…” – Sărbătoarea Botezului Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

63 de copii au beneficiat anul trecut de servicii gratuite de ludoterapie, logopedie, terapie senzorială, la Casa Teona