BALTAGUL

În mașină, ocrotit de jeturile spălătoriei auto, citesc un text și-s tentat să vi-l propun drept ghicitoare. Cine a scris frazele „Este o chestiune nicidecum de doctrină, ci numai de persoane, adică, de interese pur private, care trec din ce în ce mai mult înaintea marilor interese naționale. Se ajunge astfel la neputință și haos. Motorul guvernamental este gripat. Mașina nu mai merge. În împrejurările extrem de grave prin care trecem este indispensabil să se caute și să se găsească altceva”? Diatriba la adresa Parlamentului și partidelor aparține lui Carol II. Era menită să justifice 246 de asasinate și să legitimeze dictatura… Citatul îl aflați în cartea „Europa dictaturilor…”, de Cristian Sandache (Ed. Militară, 2007) – adevărat roman al unui haos: politicalele românești în mult lăudata perioadă interbelică. Ți se face părul măciucă și pur și simplu te-ncearcă scârba, sentiment care, mărturisesc, îmi dă târcoale și când văd cum se-nvârtejește, răspândind acre miasme, haznaua politicii de azi. Drept pentru care închid radioul, ascund ziarele și-o iau către sălbătăcia muntelui, încercând să refac un drum-poartă către poveste, departe, cât mai departe de revărsarea patimilor lumii acesteia. Peste Stânișoara, tărâmul lui Labiș și al lui Sadoveanu. Trecerea din valea Moldovei către strâmta vale a Bistriței este presărată cu sonuri și din „Baltagul”, și din „Moartea căprioarei”. Mai întâi, popasul ritual la casa memorială de la Mălini. Aveam un gând: să răsfoiesc vechile cărți de impresii ale micului muzeu. Ca martor (și, uneori, co-organizator) la mai toate edițiile Festivalului „Labiș”, am admirat frazele frumos întoarse din condei prin care nume mari ale literaturii române omagiau (era să scriu „sincer”) personalitatea celui ce a dat semnalul dezghețului în poezia română. Revederea textelor caligrafiate cândva „cu adâncă prețuire” ar fi pus în evidență conduita celor (acelorași!) care, după 1989, au cerut cu vehemență scoaterea din manualele școlare a „colaboraționistului” de la Mălini. Nu dau nume – unii au și răposat – dar, oricât de tristă ar fi evidența flagrantului cameleonism, n-ar fi inutilă expunerea lui publică. Dimpotrivă. Din păcate, vechile registre au dispărut. Se pare că le-a sfeterisit fosta muzeografă. Muzeul județean Suceava s-ar cuveni să încerce recuperarea lor, fiind vorba de documente literare ce aparțin așezământului și nicidecum unor persoane particulare… În sus, pe valea Suhei, hora crestelor te copleșește. E-o curăție, o limpezime și-o tăcere crud, pur și solemn pogorâtă peste molizi, ce te-ndeamnă să dai pustiei toate dârdorile bucureștene de soiul sus Tudorache, jos Tudorache. Pe-aici nu s-abat turiști, nu zac vraiște pungi și peturi, nu rag difuzoare, nu fumegă grătare și tulpinile brazilor nu-s văruite, ca pe Valea Prahovei. Iar de sus, de pe creasta vârfului Bivolul, se deschide larg, parcă ireal, priveliștea către munții Bistriței și fantomaticul Ceahlău. Coborârea e-un chin (traseele turistice din județul Neamț au cele mai nenorocite drumuri). Cei câțiva țapinari întâlniți în preajma cazematelor din primul război ne privesc compătimitori și la întrebarea dacă mai departe drumu-i rău, răspund parcă vinovați: „Nu că-i rău. E și mai rău.” Fac 38 de km. în trei ceasuri, adio pivoți și bielete, dar iată, se-ntrevede Borca, unde Vitoria Lipan a ciocnit cu nănașii, a sărutat mâna preotului și a așezat pe fruntea noului născut o hârtie de 20 de lei. Căutând urmele mortului, a celebrat nașterea unui necunoscut, spre a împlini simbolistica acestei adevărate replici a „Mioriței” care este „Baltagul”…