Jocul „Balena Albastră”, al cărui final ar putea fi chiar decesul, a intrat în atenția autorităților din România. După ce în alte state jocul a făcut victime, polițiștii au demarat o campanie de prevenire. Ministerul Educației și Patriarhia Română vor să-i informeze pe elevi, scrie Mediafax.”Prieteniile din lumea virtuală pot fi fatale” este mesajul campaniei demarate de Poliția Română pornind de la jocul „Balena Albastră”, în care participantul are de îndeplinit mai multe sarcini care presupun autoizolarea, automutilarea și chiar suicidul. Autoritățile spun că jocul nu este un fenomen în România însă campania este una de prevenire.