Secretarul general al Organizației Județene a PD-L, deputatul Ioan Bălan, a criticat atitudinea PSD Suceava, care continuă cu acuzele la adresa democrat-liberalilor vizavi de comportamentul lor în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, subliniind că nu poate accepta ca PSD să-și construiască o imagine de Fecioara Maria, pentru că nu este cazul. Bălan a arătat că și-a cerut scuze în mod public față de gestul atribuit democrat-liberalilor de a amplasa o coroană mortuară la sediul PSD din municipiul Câmpulung Moldovenesc și a precizat că a așteptat și din partea social democraților suceveni un comportament asemănător, pentru a pune punct în mod civilizat ostilităților.
Bălan: „Nu pot să accept ca PSD să-și construiască o imagine de Fecioara Maria a acestor alegeri”
