Opinie

Bălan consideră că USL nu și-a respectat nici o promisiune electorală



Ioan Bălan: „USL a oferit un scandal politic de patru luni de zile, cu încălcarea legilor, intimidarea instituțiilor statului și totala nepăsare față de situația economică”
Ioan Bălan: „USL a oferit un scandal politic de patru luni de zile, cu încălcarea legilor, intimidarea instituțiilor statului și totala nepăsare față de situația economică”

Secretarul general al PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, consideră că de când se află la guvernare, USL nu a reușit să-și respecte nici o promisiune electorală. Ioan Bălan a spus că sondajele de opinie din ultimele săptămâni demonstrează „ceea ce bănuiam cu toții”, adică faptul că USL a început să scadă în preferințele alegătorilor români. Deputatul PDL de Suceava spune că românii nu mai au încredere în USL din mai multe motive, două dintre cele mai importante fiind incompetența USL de când se află la guvernare, la care se adaugă „aventura eșuată” a referendumului pentru demiterea președintelui României.
„Atunci când era în opoziție, USL a promis reîntregirea imediată și completă a salariilor, mărirea pensiilor, creșterea salariului minim pe economie, reducerea TVA/ului la alimente, accelerarea absorbției fondurilor europene și depolitizarea administrației. După ce au ajuns la putere, în loc să respecte aceste promisiuni, USL a oferit un scandal politic de patru luni de zile, cu încălcarea legilor, intimidarea instituțiilor statului și totala nepăsare față de situația economică”, declară Ioan Bălan, care a mai subliniat faptul că românii au o reacție firească atunci când încep să se simtă trădați și înșelați de către USL. Nu în ultimul rând, parlamentarul sucevean a arătat că în comparație cu USL, PDL înregistrează o creștere constantă în sondaje. „Suntem convinși că această creștere va continua, pe măsură ce se conturează alternativa la USL și se constituie un pol de dreapta în jurul PDL”, a mai spus Bălan.



Recomandări

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Deputata AUR Veronica Grosu atrage atenția asupra alocărilor de bani insuficiente din partea Guvernului pentru prevenția și identificarea timpurie a bolilor

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei să înceapă o nouă sesiune a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation – România”

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți