Măsuri

Băișanu reactivează „comandoul funciar”

Băișanu reactivează „comandoul funciar”
Băișanu reactivează „comandoul funciar”

– Subprefectul de Suceava, Alexandru Băișanu, a declarat că în mai multe comune din zona de munte a județului primăriile întârzie soluționarea cererilor de retrocedare depuse în baza Legii nr. 247/2005 a proprietății
Subprefectul de Suceava, Alexandru Băișanu (foto), a anunțat ieri, că va relua controalele la nivelul primăriilor din județ privind modul în care sunt soluționate cererile de revendicare, depuse în baza Legii 247/2005, privind reforma în domeniul proprietății. Băișanu a precizat că a luat această decizie după ce, în ultima perioadă de timp, la Prefectura Suceava s-au primit numeroase sesizări în care se reclamă faptul că unele comisii locale de fond funciar tergiversează soluționarea cererilor de revendicare. Potrivit subprefectului, cele mai mari probleme în acest sens se înregistrează în comunele din zona de munte a județului, acolo unde comisiile locale au de analizat cereri pentru retrocedarea unor suprafețe de teren cu vegetație forestieră. „Sunt anumite zone din județ, în special la munte, unde există probleme cu rezolvarea cererilor depuse de cetățeni. Vrem să verificăm exact despre ce este vorba, și să vedem dacă această situație ține de incompetență sau este doar delăsare din partea membrilor comisiilor locale de fond funciar”, a spus Alexandru Băișanu. În aceste condiții, el a precizat că începând de săptămâna viitoare, o echipă de control de la Prefectura Suceava va relua verificările la primăriile unde există probleme în ceea ce privește finalizarea soluționării cererilor de revendicare, iar cei ce care vor fi descoperiți că tergiversează acest proces, vor fi amendați potrivit prevederilor legale. „Îi atenționez pe toți primarii și membrii comisiilor locale că vom aplica cu cea mai mare strictețe prevederile legii. Constat că la Suceava, lucrurile serioase sunt făcute de unii doar împinși de la spate, și uneori doar sub amenințarea amenzilor”, a mai afirmat subprefectul de Suceava. Nu în ultimul rând, el a adăugat că aceste măsuri sunt luate deoarece se dorește ca în cel mai scurt timp să fie finalizată întreaga activitate de analizare și soluționare a cererilor depuse în baza Legii nr. 247/2005. Trebuie spus că în baza acestei legi, în județul Suceava au fost depuse 33.000 de cereri prin care s-a solicitat retrocedarea a peste 300.000 de hectare de terenuri agricole și forestiere.

Recomandări

Drept la replică la materialul „O profesoară a trimis 50 de petiții către Inspectoratul Școlar în doar o lună. A trimis alte 40 către Ministerul Educației”

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate