Reacție

Băișanu: „Nu am interese funciare în comuna Moara”

Băișanu: „Nu am interese funciare în comuna Moara”
Băișanu: „Nu am interese funciare în comuna Moara”

– Subprefectul Alexandru Băișanu a precizat că, după ce l-a amendat pe primarul acestei comune, au apărut zvonuri „precum că aș avea interese în zonă”
Subprefectul Alexandru Băișanu a declarat, ieri, că, după sancționarea primarului din Moara, Laurenție David, pentru neparticiparea la ședințele comisiei locale de fond funciar, „diverse persoane” au început să înainteze ideea că el ar avea interese funciare în această comună. „În urma acestei amenzi, dar și a celei de 50 de milioane de lei aplicată în comuna Cornu Luncii, au apărut tot felul de supoziții, precum că aș avea interese în zonă, iar primarii nu au fost de acord cu așa-zisele interese meschine pe care le-aș avea”, a spus Băișanu. În această situație, subprefectul a ținut să infirme orice zvon legat de persoana sa și de interesele pe care se spune că le-ar avea în comuna Moara. Băișanu a explicat că astfel de zvonuri au apărut imediat după ce Laurenție David a primit o amendă de 25 milioane de lei, unul dintre motive fiind și acela că primarul în cauză a participat la doar 8 din cele 20 de ședințe ale comisiei locale de fond funciar. „Este complet fals. În momentul în care amendezi pe cineva, există cârcotași care încearcă să găsească tot felul de scuze, de alibiuri, pentru a-și masca neregulile, încercând să dea vina pe altcineva. Nu am nici un interes cu terenurile din nici o zonă a județului Suceava, iar cei ce vor greși, vor primi în continuare amenzi, indiferent de zvonurile pe care le vor scoate față de mine”, a declarat subprefectul județului. El a mai adăugat că amenda aplicată primarului din Moara ar fi putut fi cu mult mai mare, în condițiile în care în comuna Moara există extrem de multe probleme din punct de vedere funciar. „Peste tot există pământ, nu numai la Moara. Dar aici am găsit peste 20 de hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care nu au fost aplicate și peste 27 de hectare de teren care au fost date cu documente care nu sunt în regulă”, spune Băișanu, care a mai adăugat că primăria Moara a fost verificată și de către reprezentanții Autorității pentru Restituirea Proprietățile, rezultatele controlului urmând a fi prezentate în curând.

Recomandări

Furnizarea apei potabile, întreruptă miercuri pe mai multe străzi din Suceava, dar și din comunele Moara și Șcheia

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar