Deputatul ALDE de Suceava Ștefan Alexandru Băișanu i-a adus în atenție noului ministru al Transporturilor, Lucian Șova, problema șoselei de centură a Suceavei, precum și cea legată de lipsa de autostrăzi în zona Moldovei. Vicepreședinte al Comisiei de transporturi din Camera Deputaților, Alexandru Băișanu i-a transmis lui Lucian Șova că are speranța că acesta va reuși să rezolve problemele de infrastructură din țară. „Nu mi-aș dori sub nici o formă să faceți cum a făcut fostul ministru, domnul Stroe, care la 60 de ani a mers pentru prima dată cu trenul și și-a dat seama că trenurile au întârziere, a dat câțiva oameni afară pe acolo și cu asta gata Ministerul Transporturilor”, a spus Alexandru Băișanu în cadrul ședinței Comisiei de transporturi în care a fost audiat Lucian Șova.
Deputatul ALDE de Suceava consideră că acesta are experința și expertiza necesară pentru a nu avea nevoie de foarte mult timp pentru a afla ce merge prost în Ministerul Transporturilor. „Avem mari probleme și pe CFR, nu avem autostrăzi, nu avem mai nimic. Îmi exprim speranța că sunteți ultimul ministru al Transporturilor pe care îl voi mai vota în acest Guvern”, a arătat parlamentarul ALDE. Alexandru Băișanu a spus în cadrul comisiei că vine din Bucovina, din județul Suceava, unde în urmă cu circa zece ani, când el era prefect, au început lucrările la „acea minunată șosea de centură a Sucevei”, investiție care nu e finalizată nici în prezent. „Iată că au trecut zece ani și nu s-a întâmplat nimic. Moldova, și pentru că sunteți unul dintre miniștrii moldoveni pe care nu i-a mai avut Ministerul Transporturilor, până acum e deficitară total la autostrăzi. Vă rog să aveți în considerare că aveți obligația să faceți cu adevărat lucruri importante pentru România prin investiții clare, serioase și rapide”, a declarat Alexandru Băișanu. Deputatul ALDE de Suceava a ținut să-i dea un sfat noului ministru al Transporturilor, și anume să aibă discuții la Ministerul Justiției pentru a lămuri toate anchetele care au loc în cadrul Ministerului Transporturilor, cu celeritate. Băișanu a atenționat că în caz contrar există riscul ca România să nu mai obțină fonduri de la Uniunea Europeană. „O altă problemă pe care o spun clar și e foarte importantă. M-am săturat să văd licitații pornite și care durează trei, patru ani din cauza acelor contestații făcute la infinit. Sunt motive clare pentru care investițiile în Ministerul Transporturilor trenează de foarte multă vreme”, a mai spus Alexandru Băișanu.






