Liniștea și înțelegerea din cadrul USL Suceava au fost spulberate ieri, după ce liderul PNL Suceava, Alexandru Băișanu, l-a atacat dur pe potențialul candidat al PSD pentru Primăria Vatra Dornei, Cezar Ioja. Băișanu a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că la Vatra Dornei există o luptă în cadrul USL de care se face vinovat „băiatul cu chelie”, adică Cezar Ioja. Mai mult, Alexandru Băișanu a spus că Ioja „este un trădător din PNL”, adăugând că în cadrul unor discuții pe care le-a avut cu acesta i-a sugerat chiar un slogan de campanie în situația în care va candida, respectiv „Sunt băiatul cu chelie, candidat la primărie”.
„La Vatra Dornei există actualul primar PNL, Ioan Moraru, și un cotracandidat, domnul… am uitat cum îl cheamă. E chel, fost liberal și își dorește din tot sufletul să candideze. Aici apare o problemă care ar putea deranja puțin apele în alianță, dar sperăm că atât eu, cât și colegii mei din PNL, dar și președintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, și PSD, vom înțelege foarte clar că la Primăria Vatra Dornei nu pate candida decât un singur om din partea USL”, a declarat Alexandru Băișanu.
El a spus că „ar fi minunat” ca acest candidat al USL pentru Primăria Vatra Dornei să fie liberalul Ioan Moraru, în condițiile în care „în opinia mea a făcut lucruri multe și bune în acest oraș, chiar dacă a avut o guvernare ostilă”.
Alexandru Băișanu a spus că Ioan Moraru l-a anunțat că atât timp cât va fi candidatul USL pentru Primăria Vatra Dornei, va sprijini din toate punctele de vedere această uniune. Cu toate acestea, liderul PNL Suceava a spus că „băiatul cu chelie” îl atacă deschis și pe față pe actualul primar liberal din Vatra Dornei.
„Moraru a declarat că atâta timp cât va fi candidatul USL, va sprijini USL dintr-un capăt în altul. Dar dacă va avea contracandidat PSD va fi în luptă cu acesta. Fiecare trage foc pe partea lui. Dar eu sper că lucrurile acestea se vor rezolva la nivel de USL”, a declarat Băișanu. El a mai spus că Ioan Moraru este un „om cu bun-simț”, în timp ce despre Cezar Ioja a spus că a fost la PRM, apoi la PNL, după care a trecut la PSD. „Pentru mine băiatul cu chelie, candidat la primărie este un trădător al PNL, trecut la PSD. Dacă e acolo, să-l țină cei de la PSD încă 2.000 de ani”, a continuat co-președintele USL Suceava.
El a mai precizat că în cursul zilei de sâmbătă, la Vatra Dornei va avea loc o întâlnire a USL în cadrul căreia se va stabili în mod clar cine va fi candidatul Uniunii la Primăria Vatra Dornei.
Nechifor spune că astfel de probleme trebuie discutate pe plan intern
Întrebat ce părere are despre declarațiile lui Alexandru Băișanu, președintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a spus că există o serie de elemente clare „care nu ne arată că avem colaborare foarte bună în cadrul USL”. Fără a-l critica pe Băișanu, co-președintele USL Suceava, Cătălin Nechifor, a spus că la Vatra Dornei există în acest moment o problemă legată de stabilirea candidatului, însă a subliniat că astfel de probleme ar trebui să fie clarificate pe plan intern.
„Așa cum stă bine unei alianțe între două partide serioase, tot ceea ce înseamnă parte negativă prefer să o discutăm împreună cu colegii noștri liberali, pentru că sunt convins că o să putem găsi soluții. Vom trece peste orgolii, dificultăți, dar repet, doresc să păstrez acest cadru intim, privat în cadrul partidului, după care vom veni cu soluții”, a spus Cătălin Nechifor. El a arătat că PSD și PNL sunt două partide importante, care au lucrat bine împreună și care trebuie să înțeleagă că „inamicul comun” este PD-L. Nechifor a mai spus că în localitățile unde nu se va ajunge la o concluzie cu privire la viitorul candidat USL vor fi organizate sondaje comune, PSD și PNL. El a subliniat că în maxim două săptămâni, PSD Suceava va finaliza lista de candidați pentru primăriile din județ.
Lupte interne
Băișanu îl atacă dur pe posibilul candidat PSD la Primăria Vatra Dornei
