Critici

Băișanu: „Guvernul rușinii ar trebui să-și dea demisia urgent”



Președintele Organizației Județene a PNL, Ștefan Alexandru Băișanu, consideră că formarea unui guvern din tehnocrați care să gestioneze țara până la alegerile prezidențiale reprezintă o soluție viabilă pentru ieșirea din criza politică generată de PD-L și PSD. În opinia lui Băișanu, guvernul de tehnocrați ar trebui să aibă două obiective foarte clare și precise: adoptarea imediată a unor măsuri de ordin economic și social pentru stoparea degringoladei fără precedent în care se află România și asigurarea condițiilor pentru ca procesul electoral să se desfășoare corect și transparent. Liderul liberalilor suceveni apreciază că șeful statului, Traian Băsescu și liderii PD-L și PSD, Emil Boc, respectiv Mircea Geoană sunt protagoniștii „unui spectacol grotesc” care nu face altceva decât să slăbească încrederea cetățeanului în forțele politice. „E vorba de un guvern al rușinii care ar trebui să-și dea demisia cât mai urgent, este vorba de un guvern în care PD-L dă vina pe PSD, PSD dă vina pe PD-L, Boc dă vina pe Geoană, Geoană pe Boc iar Traian Băsescu dă vina pe toată lumea și nimeni nu face nimic”, a arătat Băișanu. El a precizat că Băsescu și-l dorește candidat pe Geoană în turul doi la alegerile prezidențiale fiind sigur că-l va învinge, însă fuge de liderul PNL, Crin Antonescu, în fața căruia ar pierde.