Manevre dubioase

Băișanu, acuzat că a distrus Organizația PNL Moldovița



Unul dintre cei mai vechi liberali din județul Suceava îl acuză pe Alexandru Băișanu, liderul actual al Organizației Județene a PNL, că a distrus organizația din Moldovița a acestui partid. Dumitru Tanul, omul care a pus bazele Organizației PNL Moldovița în februarie 1991, crede că Alexandru Băișanu a avut anumite interese în acest sens. Altfel, este de părere Tanul, nu s-ar putea explica modul în care Băișanu i-a îndepărtat pe adevărații liberali din Moldovița pentru a face loc unui personaj venit de la PNG, Romeo Cocerhan, și pe care acum l-a împins în lupta pentru funcția de primar din partea PNL.
Totul a plecat după rezultatele slabe de la alegerile locale din 2008, când organizația PNL Moldovița a obținut un singur consilier. Ca urmare, organizația din această comună a fost dizolvată.
„Între domnul Băișanu și viceprimarul Romeo Cocerhan, aflat la PNG, se încheie o înțelegere tacită prin care ultimului i se promite că va candida din partea PNL pentru funcția de primar în Moldovița la alegerile din acest an. Toată tărășenia este demascată de liberalii din Moldovița, care au încercat să îndrepte lucrurile”, a declarat Dumitru Tanul.
Ca urmare, în toamna anului trecut se formează un „comitet de criză” care se deplasează la Suceava și discută cu Alexandru Băișanu în mai multe rânduri. Deși „reticent” la început, liderul PNL Suceava le remite oamenilor din Moldovița documentele necesare pentru a reface organizația PNL.
„Aflând despre hotărârea fermă a comitetului de inițiativă de a nu conlucra cu domnul Romeo Cocerhan, domnul Băișanu dă dispoziția de boicotare a ședinței respective”, a precizat Dumitru Tanul.
În afara micilor șicane la care liberalii din Moldovița au fost supuși în ultimele luni, este demarată o acțiune concretă prin care alegerile să nu fie recunoscute, ceea ce s-a și întâmplat în final.
„Domnul Băișanu a refuzat să recunoască ceva legal constituit, preferând să crediteze o înțelegere partizanală. Pentru domnul Băișanu nu contează statutul, codul etic sau legea partidelor politice, singurul lucru care contează este umilirea vechilor membri PNL și a simpatizanților acestei formațiuni politice. Din păcate, prin manevre dubioase s-a reușit distrugerea Organizației PNL Moldovița. Ceea ce nu înțelege domnul Băișanu este că niciodată nu va putea pune semnul de egalitate între PNL și PNG”, a concluzionat Dumitru Tanul.