Băiatul care ar fi fost lovit de Băsescu are 15 ani și este din comuna prahoveană Drajna



Băiatul care ar fi fost lovit de Traian Băsescu, în timpul unui miting electoral din 2004, este din comuna prahoveană Drajna, are 15 ani, iar în prezent se află cu mama sa în Italia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primarul comunei Drajna, Mihai Gavrilă, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că îl cunoaște pe băiat, caracterizându-l drept „un copil normal și libertin, în sensul că îi place să cunoască și să înțeleagă”.
Primarul din Drajna a spus că, din informațiile pe care le are, băiatul a terminat anul trecut clasa a VIII-a, iar în prezent se află în Italia la mama sa, care lucrează acolo. Primarul a spus că, din câte știe, copilul nu are tată.
Întrebat cum crede că a ajuns minorul la acea manifestare electorală, primarul Mihai Gavrilă a explicat că, din câte își amintește, a fost vorba despre un miting electoral dinaintea alegerilor prezidențiale din 2004 și că la acel miting au venit de la Drajna la Ploiești „două sau trei autocare” cu membri PNL și simpatizanți ai lui Traian Băsescu. Primarul a spus că este posibil ca băiatul „să se fi agățat de grupul organizat care a venit din Drajna”.
La rândul său, președintele Consiliului Județean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, că în cursul dimineții de vineri primarul comunei Drajna, Mihai Gavrilă, a fost invitat la Consiliul Județean pentru o discuție pe marginea acestui subiect, primarul confirmând că îl cunoaște pe copil și că acesta s-a născut în Drajna.
Observatorulph.ro relatează, vineri, că l-au contactat telefonic pe băiat, Marius Istrățoiu, care a povestit incidentul petrecut în urmă cu cinci cinci ani, confirmând că a fost agresat de Traian Băsescu.
„Vă confirm că eu sunt cel din imagini. (…) Aveam 10 ani. Inițial, domnul președinte mă luase pe scenă și am vrut să spun ceva legat de Iliescu și Năstase. Probabil, de emoții, am spus că Iliescu și Băsescu nu sunt buni sau ceva de genul. Apoi, domnul președinte m-a dat jos de pe scenă. S-a enervat că spusesem o prostie și când m-am dus lângă dânsul voiam să-mi cer scuze, dar m-a împins. Chiar am râs, nu a fost ceva care m-a marcat”, a declarat băiatul pentru Observatorulph.
Cotidianul „Gardianul” a publicat, joi seară, o filmare în care președintele Băsescu pare că ar fi lovit un copil peste față, în timpul unui miting electoral.
Cu o zi înaintea publicării acesteia, omul de afaceri Dinu Patriciu declara că acțiunea s-a petrecut în timpul campaniei electorale din anul 2004, într-un miting electoral la Ploiești, și că a văzut personal incidentul. Omul de afaceri spunea că reacția lui Băsescu a fost determinată de faptul că băiețelul ar fi strigat „din greșeală Trăiască Iliescu!”. El a menționat că au fost și alți oameni care l-au văzut și ar putea depune mărturie „dacă n-ar fi membri PDL”.
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Realitatea TV, întrebat cum comentează filmul, că se va uita la imagini și va da o explicație publică, după care a spus: „Nu știu dacă acel copil nu a vorbit urât femeii”.
„Vă asigur că o să mă uit și o să vă dau o explicație. Dar zice copilul ceva? A spus ceva urât?”, a spus Băsescu, întrebat despre filmuleț.
„Poate m-a înjurat”, a adăugat Băsescu.
Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat, joi seară, la Realitatea TV, că, de fapt, la mitingul de la Ploiești, din 2004, Traian Băsescu a lovit copilul de două ori, prima dată în plex și apoi peste față, așa cum apare în imaginile difuzate în presă.
Ulterior, președintele Traian Băsescu a declarat, la sediul său de campanie, că niciodată în viața lui nu a lovit vreun copil, al său sau al altora, susținând că s-a ajuns „prea departe cu campania murdară” și că acest lucru”arată disperare”.
„Aș vrea să încep cu o precizare necesară: Niciodată în viața mea nu am lovit un copil. Nu mi-am lovit copiii, nu mi-am lovit soția, nu am lovit copiii altora. Nu i-am lovit, nu i-am bătut”, a spus Băsescu, referindu-se la imaginile difuzate pe internet și în presă potrivit cărora ar fi lovit un copil.
El a opinat că s-a ajuns „prea departe” cu campania murdară.
Întrebat de MEDIAFAX, vineri dimineață, la momentul la care, în jurul orei 3.30 , părăsea sediul său de campanie, dacă imaginile reprezintă un trucaj și cum va demonta înregistrarea, Băsescu a răspuns: „Eu am văzut deja demontată scena pe un calculator, probabil că mâine o să o vadă și publicul”.
Băsescu a continuat arătând că „mâine” fi dată publicității o „demonstrație” în acest sens făcută „de un specialist”.