Un bărbat din comuna Slatina a ajuns la spital, după ce a fost bătut cu o piatră de un consătean care se afla sub influența băuturilor alcoolice, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Mihai P., în vârstă de 41 de ani, a ajuns la Spitalul Municipal Fălticeni, duminică, în jurul orei 11:30, fiind diagnosticat cu „plăgi contuze frontale și sprâncenar stânga, hematom periorbital ochi drept, contuzie scalp, comoție cerebrală”.
Audiat de polițiști, bărbatul a declarat că sâmbătă seară, în jurul orei 19:30, se îndrepta spre casă, iar pe drum a fost acostat de Adrian Ț., în vârstă de 21 de ani, din aceeași localitate, care era beat și a început să-l lovească cu o piatră.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe”, precizează poliția.