Băgat în spital de un cal speriat de tren



Un bărbat din orașul Liteni a ajuns la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava, după ce căruța în care se afla a fost răsturnată de cal, animalul speriindu-se de un tren care trecea prin zonă.
Incidentul s-a petrecut joi, în jurul orei 12:30, pe DJ 208 A, în afara orașului Dolhasca. Gheorghe V., în vârstă de 57 de ani, se afla în căruță și aștepta trecerea trenului, moment în care calul s-a speriat și a răsturnat atelajul.
Căruțașul a fost internat în Spitalul Sf. Ioan cel Nou, fiind diagnosticat de medici de gardă cu fractură la piciorul stâng.