Ceea ce i s-a întâmplat CFR-ului din Cluj în meciul de alaltăieri jucat în deplasare la Rennes ține mai degrabă de suprarealism, de voodoo, de zonă crepusculară, decât de logica cu care suntem obișnuiți noi, locuitorii normali ai Terrei. De când urmăresc sport televizat, adică de mai bine de 6 decenii, nu-mi amintesc de un eveniment similar, în care una din echipe să aibă parte de absolut toate noroacele cu putință, iar cealaltă să se împiedice la fiecare pas, în toate direcțiile și pe întreaga durată a partidei. Nici nu începuse bine meciul, când năucul din poarta lui Rennes a intrat ca tontul prin alunecare, cum nu făcea nici legendarul Bujor Hălmăgeanu de la Steaua de pe vremuri, care când nu făcea vreun penalty însemna că era accidentat sau bolnav și nu fusese introdus pe gazon. Fiindcă dacă era acolo, cu prima ocazie băga o „coasă” ca franțuzul ăsta alaltăieri. În locul ăstuia, ne trezirăm în față cu un portărel de vreo 16 ani, care în mod logic, la primul șut a luat primul gol. Faptul că nu a mai primit încă vreo 7 până la pauză și în total vreo 12 explică pe deplin atitudinea lui Dan Petrescu, supărat la final pe absolut toți jucătorii săi. Nu le-a fost de ajuns nici măcar ratarea penalty-ului acordat mai degrabă din mila lui Rennes, dar nici dublarea inferiorității, la care s-a ajuns după ce arbitrul a mai gonit un franțuz la vestiare spre sfârșitul primei părți. Probabil că dacă mai dădea afară încă doi, scorul ar fi rămas același, clujenii nepărând în stare să o bage în ațe încă o dată, indiferent cât timp s-ar mai fi jucat. De aici, se desprinde de la sine concluzia că locul 2, ocupat deocamdată de CFR, nu este nici veșnic, nici sigur, așa că dacă au totuși gând de calificare, băieții ăștia ar trebui să joace cât de bine îi duc picioarele, în primul rând în meciul următor, returul cu Rennes. Abia după aia se pot face calcule de jucat și la primăvară. Fără această victorie obligatorie, pare mai plauzibilă varianta Petrescu pentru cele 3 meciuri următoare: 0 puncte, 10 goluri încasate.