Bădălău (PSD): Magistrații nu au dreptul să protesteze; protestele preventive nu sunt normale

Președintele executiv a PSD, Niculae Bădălău, a precizat, luni, despre protestele magistraților față de modificările la legile Justiției, că magistrații nu au dreptul să protesteze, el arătând că nu i se par normale nici protestele preventive, în condițiile în care modificările nu au fost adoptate, informează Mediafax.
„Magistrații nu au dreptul, prin lege, să protesteze. Au ieșit în fața sediilor. Așa cum vă spuneam este o lege care încă nu e finalizată. Atunci pentru ce protestează? Amendamentele sunt niște proiecțele mai mici care sunt sau nu aprobate. Inclusiv la Camera Deputaților, colegii mei de partid au depus amendamente care au fost respinse. Posibilitatea asta există și la Senat. Să manifestăm preventiv…nu mi se pare normal”, a spus Bădălău.
El le-a recomandat, pe de altă parte, celor care protestează în Piața Victoriei față de modificările aduse legilor Justiției „să citeasă proiectele de lege”.
„Să nu manifeste și să discute pe niște proiecte ci să vadă că până la final, cu siguranță, vor fi niște legi foarte bune pentru societatea românească. Dar cred că sunt și influențați și am urmărit câteva declarații ale dânșilor care nu au nicio legărură cu ceea ce se întămplă în substanța legii”, a spus Bădălău.

Recomandări

Procurorii suceveni au anunțat și ei suspendarea activității: ”Creşterea abruptă a vârstei de pensionare încalcă principiul independenței justiției în substanța sa”

Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu