Ancheta derulată de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Mitocu Dragomirnei, de unde 19 persoane, 17 din rândul asistaților și două din rândul personalului, au ajuns în urmă cu două săptămâni la spital cu tulburări digestive, a scos la iveală grave nereguli în activitatea unității sociale. Investigațiile au arătat că îmbolnăvirile au fost provocate de Salmonella, însă cercetările nu au reușit să stabilească și sursa de infecție, deși se bănuia că bacteria a fost transmisă prin mâini murdare, de un angajat sau un beneficiar, care nu a respectat regulile de igienă.
Chiar dacă nu au reușit să probeze modul de transmitere a Salmonellei, responsabilii DSP au putut să demonstreze că în Centrul din Dragomirna curățenia lăsa de dorit. Analizele de laborator efectuate în acest caz au arătat că pe un feliator pentru preparate din carne și pe un vas din inox numărul de germeni depășea limita admisă, ceea ce denotă deficiențe în pregătirea mesei. Mai mult, s-a depistat că în salata orientală servită la cină în data de 8 mai, când au apărut primele cazuri de intoxicație, se găseau bacterii coliforme, specifice materiilor fecale, ca Escherichia Coli. Aceeași bacterie a fost identificată și într-o ciorbă de zarzavat.
„Încărcătura microbiană mare din aceste produse alimentare este un indicator indirect al unui mod de păstrare necorespunzătoare a alimentelor”, a spus directorul adjunct medical al DSP Suceava, dr. Cătălina Zorescu.
Măsuri de dezinfecție, dezinsecție și deratizare, la Centrul din Dragomirna
Medicul a subliniat că ancheta derulată la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Mitocu Dragomirnei continuă, iar pe viitor această unitate socială va fi monitorizată mult mai atent. Între timp, în Centrul din Dragomirna au fost luate o serie de măsuri pentru prevenirea altor incidente similare. La solicitarea DSP, asistaților li s-a interzis să mai ajute la pregătirea mesei dacă nu au analizele medicale la zi. Doar beneficiarii care sunt evaluați periodic din punct de vedere al stării de sănătate au voie să lucreze în bucătărie, cu personalul calificat.
Pe de altă parte, Direcția Generală de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, în subordinea căreia se află Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Mitocu Dragomirnei, a luat propriile măsuri în acest caz. Cele două bucătărese angajate la această unitate socială au fost transferate la Centrul din Costâna, sancțiunea fiind aplicată după ce inspectorii sanitar-veterinari au descoperit că femeile nu păstrau curățenia la locul de muncă. Pentru această abatere de la normele de igienă, una dintre bucătărese a și fost amendată de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) cu 600 de lei.
Între timp, în Centrul din Dragomirna s-a făcut dezinfecție, dezinsecție și deratizare și s-au igienizat încăperile. În plus, majoritatea angajaților, printre care și șeful unității sociale, au fost dați pe mâna comisiei de disciplină, a informat ieri purtătorul de cuvânt al DGASPC Suceava, Nicoleta Daneliuc.