Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că a avut o întrevedere cu omologii finlandez și olandez, că țările celor doi se vor opune aderării României în Schengen, dar că trebuie găsită o strategie de ieșire din acest impas comunitar.
„Am avut o discuție cu ministrul olandez de Externe și cu ministrul finlandez. Dar nu dau mari detalii, pentru că poziția lor este cunoscută: se vor opune (n.red. în Consiliul JAI, n.red). Trebuie găsită o strategie de ieșire din acest impas care este în primul rând comunitar”, a explicat ministrul Baconschi.
Ministrul conduce delegația României la AG ONU de la New York și, în acest context, a avut întrevederea cu cei doi omologi.
Potrivit acestuia, „este vorba despre o chestiune de încredere în ceea ce privește securitatea granițelor colective” ale Uniunii Europene, iar România are toate argumentele de partea sa.
„Dar avem nevoie de consensul și de votul favorabil al tuturor statelor membre. În Consiliul JAI știm ce se va întâmpla. În același timp, urmează alte scadențe și întâlniri europene: consiliul european de toamnă, până la sfârșitul anului noi reuniuni ale Consiliului JAI. Cred că lucrând împreună și păstrând respectul față de reguli, față de ceea ce pretinde acquis-ul Schengen vom putea să obținem o cale de deblocare a acestei situații”, a spus Baconschi.
Finlanda se va alătura Olandei cu un vot negativ în Consiliul JAI programat la 22 septembrie, pe tema aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen, motivația fiind legată de situația politică internă, potrivit unor surse europene.
„Ca și în cazul Olandei, rațiunile de politică internă par a determina Finlanda să se opună la rândul ei extinderii spațiului Schengen cu România și Bulgaria. La acestea se adaugă demersurile insistente ale Olandei pe lângă partea finlandeză de a nu rămâne izolată”, au declarat pentru MEDIAFAX sursele citate.
Noul guvern finlandez învestit în iunie 2011 are o abordare mai eurosceptică și mai strictă în ceea ce privește participarea Finlandei în UE, potrivit surselor.
„Deși a anuntat prin programul de guvernare că susține asigurarea libertății de mișcare pe baza acordului Schengen, creșterea curentului eurosceptic și anti-imigraționist reflectat inclusiv prin intrarea în Parlament a Partidului Adevăraților Finlandezi (partid eurosceptic și populist) face guvernul finlandez să aibă mai degrabă o abordare prudentă față de consolidarea cooperării în UE”, au mai declarat sursele europene.
Recent, Finlanda a fost unul dintre statele din zona euro care a insistat ca alocarea asistenței financiare pentru Grecia, aflată într-o situație economică dificilă, să fie condiționată de includerea în „pachetul elen” a garanțiilor colaterale pentru acoperirea riscurilor derivate din garanțiile statelor membre la EFSF (European Financial Stability Facility).
Procedural, Guvernul Finlandei are obligația de a informa Marele Comitet (n.red. structură similară Birourilor Permanente ale Parlamentului) despre agenda următoarelor reuniuni ale Consiliului UE. Astfel, pentru că tema aderării României și a Bulgariei la Spațiul Schengen este înscrisă pe agenda Consiliului JAI din 22 septembrie, subiectul a fost dezbătut în Legislativul finlandez vinerea trecută.
Procedural, Guvernul trebuie să țină cont de opiniile exprimate de Marele Comitet.
Olanda se va opune chiar și aderării parțiale a României și Bulgariei la Schengen, a anunțat vineri purtătoarea de cuvânt a ministrului olandez al Imigrației, citată de AFP.
„S-a decis în Guvern că vom continua să ne opunem intrării României și Bulgariei”, a declarat pentru AFP Elaine de Boer, purtătoarea de cuvânt a ministrului olandez al Imigrației, Gerd Leers.
„Nu vom aproba nici măcar intrarea parțială”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.
„Guvernul a spus că nu vrea în nici o manieră ca (spațiul Schengen-n.r.) să fie deschis și, prin urmare, nu vom aproba nici măcar intrarea parțială” a României și Bulgariei, a subliniat ea.
„În numele Olandei, vom spune «nu» la reuniunea prevăzută săptămâna viitoare la Bruxelles”, a adăugat ea.
„Credem că este încă prea devreme”, a explicat purtătoarea de cuvânt, potrivit căreia Olanda nu vede „suficiente” indicii că Bulgaria și România „se ocupă de probleme precum corupția, crima organizată și anchetele judiciare”.