Examen național

Bacalaureatul începe astăzi cu proba orală la limba română



Bacalaureatul începe astăzi
Bacalaureatul începe astăzi

Prima sesiune a examenul de bacalaureat 2018 debutează astăzi, 12 februarie, cu proba orală la limba română (de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, proba A), testare la care sunt așteptați 5.675 de elevi din județ. Dintre aceștia, 5.161 sunt absolvenți ai promoției 2018, iar 514 sunt candidați care au absolvit liceul anii trecuți.
Este pentru prima dată când examenul maturității începe atât de devreme, între probele orale și cele scrise existând o pauză de câteva luni.
Probele de evaluare a competențelor se vor desfășura până la data de 22 februarie, urmând ca bacul să continue abia în luna iunie.
Pentru proba de mâine, centre de examen sunt toate liceele de stat și particulare, cu excepția liceelor particulare: Liceul Teoretic ”Moldova” Suceava, Liceul Tehnologic ”Moldova Suceava”, Liceul Tehnologic ”Virgil Madgearu” Suceava, Centrul de Studii ”Ștefan cel Mare și Sfânt – Bucovina” Câmpulung Moldovenesc – arondate la licee de stat datorită numărului mic de candidați.
Calificative în loc de note
La proba de evaluare a competențelor în limba română, elevii vor extrage un bilet pe care vor găsit un text la prima vedere pe care vor trebui să-l citească cu voce tare, pentru ca mai apoi să răspundă unor întrebări legate de text. Subiectele probei orale de la limba română pot trata texte literare și nonliterare, cerințele având cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor în maximum 10-15 minute. Candidatul este examinat de doi profesori de specialitate, în prezența a cel puțin trei candidați.
De menționat că după susținerea acestei probe (ca și în cazul celorlalte probe orale), toți candidații vor fi admiși, indiferent de cum se descurcă în fața comisiei. Rezultatul obținut de fiecare candidat la această probă nu se exprimă prin note, ci prin stabilirea nivelului de competență corespunzător: utilizator mediu, avansat și experimentat. Un candidat care nu se prezintă la probele orale poate participa la probele scrise, însă nu poate promova examenul de bacalaureat.
Calendarul examenului
Prima probă (12 și 13 februarie) va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 14 și 15 februarie. În zilele de 16, 19 și 20 februarie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în 21 și 22 februarie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C). După probele de evaluare a competențelor, bacalaureatul continuă în luna iunie.
Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 25 mai.
Prima probă scrisă – limba și literatura română – Ea) – va avea loc luni, 25 iunie. Proba la limba și literatura maternă – Eb) este programată marți, 26 iunie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă – la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – se va desfășura joi, 28 iunie.
Afișarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 5 și 8 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.



Recomandări

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu
Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Matei Sava, care a obținut singura medie de 10 la bacalaureat, prezent la Gala performanței 2025 „Excelență în Educație”, la Parlamentul României