Cinci absolvenți de liceu din județul Suceava au reușit performanța de a trece examenul de bacalaureat doar cu note de 10 pe linie. Nici o sutime în minus, la nici o probă de examen. Toate lucrările redactate de cei cinci absolvenți au fost perfecte, iar media finală a fost cea mai mare posibilă.
Bacalaureatul cu zece pe linie a fost luat de cinci fete, patru dintre ele absolvente ale Colegiului Național „Petru Rareș” din Suceava, iar cea de-a cincea, absolventă a Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc.
Patru absolvente ale Colegiului Național „Petru Rareș”
Sînziana Elena Bîrsanu este prima în lista candidaților la bacalaureat din județul Suceava (lista a fost întocmită în ordinea mediilor, iar în cazul candidaților aflați la egalitate ierarhizarea lor s-a făcut în ordine alfabetică) care are media 10 la bacalaureat. Sînziana a absolvit liceul în acest an, la clasa de Filologie a Colegiului Național „Petru Rareș”. Sînziana a susținut bacalaureatul la limba și literatura română, limba spaniolă, istorie, limba engleză și economie, probe pe care le-a trecut cu notă maximă.
„Media 10 nu a fost chiar o surpriză pentru mine, ținând cont că patru ani am învățat, însă, sincer vorbind, nu mă așteptam chiar la 10 curat, la toate probele”, a spus Sînziana. A terminat bacalaureatul, însă nu și examenele, pentru că pe Sînziana o așteaptă admiterea la facultate. Vrea să dea la două facultăți, la Drept și la Limbi străine, la Universitatea București.
Theodora Amalia Chirilă este o altă absolventă a Colegiului Național „Petru Rareș” care a promovat examenul de bacalaureat cu media 10. Theodora a absolvit secția Matematică-Informatică și a dat bacalaureatul la limba română, limba engleză, matematică, chimie și geografie. Theodora a terminat clasa a XII-a cu media 9,90 și spune că pentru bacalaureat a început să se pregătească încă de la debutul anului terminal de liceu.
„În general nu a fost greu, probele orale au fost stresante pentru mine, însă consider că bacalaureatul este un examen care se poate trece cu note mari dacă te pregătești”, a spus Theodora. Bacalaureatul a fost primul examen important din viața sa, examen pe care l-a tratat cu seriozitate. Pe Theodora o așteaptă vara aceasta alte examene. Vrea să dea la Academia de Studii Economice din București, unde media la bacalaureat contează doar într-o mică proporție.
Alice Christine Cojghiceanu a promovat bacalaureatul cu note maxime la toate probele. Alice a absolvit Colegiul Național „Petru Rareș”, secția Filologie, și a susținut examenul la limba și literatura română, limba engleză, istorie, spaniolă și geografie.
„Bacalaureatul a fost accesibil tuturor, a avut un nivel de dificultate mediu, iar subiectele mi-au permis să mă exprim”, a declarat Alice. Deși la începutul examenului nu a crezut că o să-l termine cu 10 pe linie, Alice a fost tot mai convinsă că poate obține acest rezultat după fiecare probă în parte, analizând modul în care a rezolvat subiectele. Alice vrea să devină farmacist și se va înscrie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” din Iași.
Trei colege de clasă, cu 10 la bacalaureat
Cosmina Nicoleta Moroșan a absolvit Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc. Cosmina a trecut examenul de bacalaureat doar cu note de 10. A absolvit profilul Filologie, iar literatura rămâne marea ei dragoste. Cosmina intenționează așadar să urmeze Facultatea de Litere, specializarea Literatură comparată, la București sau la Cluj. În ceea ce privește bacalaureatul, absolventa cu 10 pe linie a dat examene la limba română, limba engleză, geografie, literatură universală și istorie. „Nu m-am așteptat la note maxime, nu cred că cineva se poate aștepta la asta, însă am știut că voi lua note mari, pentru că patru ani de zile am învățat, iar materiile la care am dat probele mi-au plăcut foarte mult”, a spus Cosmina.
Simina Rebeca Toderaș este de asemenea în lista performerilor la bacalaureat din județ. Simina a promovat examenul numai cu note de 10. Este fostă colegă de clasă cu Sînziana și Alice. Ca și celelalte colege ale sale, Simina nu s-a așteptat numai la note de 10. „Am fost plăcut surprinsă, știam că voi lua note mari, dar 10 pe linie chiar m-a surprins”, a spus Simina.
Absolventa va susține în scurt timp examen de admitere la Academia de Științe Economice din București. Mândră și fericită că a trecut bacalaureatul cu 10, Simina spune însă că media nu o va ajuta la admiterea de la facultate, pentru că acolo trebuie să o ia de la capăt cu examenele.




