…Ba se poate!

Un vechi banc, încă de pe vremea lui Ceaușescu dar valabil mereu de atunci încoace, vorbea despre cum văd vremurile de rahat un pesimist și un optimist. Pesimistul zice: „Mai rău de atâta nu se poate!”, în timp ce optimistul spune „Ba se poate!”. Urmărind prestațiile (corect cred că ar fi „prostituațiile”, chiar dacă nu este omologat cuvântul) infecte ale echipei poreclite „Națională” a României în America de Sud, vă mărturisesc că am avut un puseu de optimism și că sunt convins că se poate și mai rău, ba chiar mult mai rău. Pe ce mă bazez?, m-ați putea întreba moromețian. Evident că pe ceea ce mi-a fost dar să văd în cele două nenorociri, sintetizate în date tehnice ieri în „Gazeta Sporturilor”: „2 meciuri, o ocazie, nici un gol”. Nu știu dacă puteți pătrunde monstruozitatea în toată adâncimea ei: timp de 180 de minute, reprezentativa unei țări n-a mișcat în fața unor echipe pentru care fotbalul nu este decât de un singur fel: ofensiv. Sau de două: ofensiv și iar ofensiv! Să te duci acolo ca animalul, să faci antijoc în două jocuri concepute ca spectacole, în condițiile în care echipa era înțesată de tineret, adică de „viitorul fotbalistic al patriei”, vorbește de la sine despre ce putem aștepta de la noua generație de loseri, croită întocmai după chipul și asemănarea ăluia de care tocmai începuserăm să ne bucurăm că e cam pe ducă. Pur retoric vă – și mă întreb: cu Mutu, Săpunaru și ăilalți derbedei pe teren, oare am fi fost mai breji? Sunt convins că nu, cu cât lehamitea și sictirul ăstora mai juni sunt reflectarea perfectă, ca într-o oglindă venețiană, a atitudinii nenorociților ălorlalți. Lenea pe fondul nesimțirii aproape perfecte a unui Zicu este geamănă cu aceea a unui Chivu, să zicem, la ’ăl mai bătrân existând însă de la o vreme și circumstanțele atenuante ale accidentării. Că se poate mult mai rău ne-o demonstrează cu vârf și-ndesat chiar prezența în moțul naționalei a lui Fane Iovan, cel care, atunci când deschide gura pentru a spune lucruri simple pentru om, rage. Iar unul care rage în loc să vorbească e greu de presupus că poate avea măcar rudimente de gândire în general, și de gândire tactică în special. Chiar acum, când scriu, are loc conferința de presă la FRF, prilej cu care se confirmă pe deplin toate cele scrise până acum: pe Pițurcă l-am gonit de prost. L-a înlocuit Lucescu care s-a vădit tot așa. Pe ăsta, l-a suplinit Fane Iovan, prostul suprem. Revenirea la Pițurcă este finalul apoteotic și apocaliptic al revenirii acolo de unde plecaserăm, adică la cel mai urât fotbal din lume.