Rockerul american Axl Rose, solistul trupei Guns N’ Roses, a refuzat includerea sa în Rock and Roll Hall of Fame alături de foștii săi colegi de formație, întrucât are sentimentul că nu va fi dorit și nici respectat la ceremonia care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni.
Într-o scrisoare deschisă, făcută publică miercuri de purtătoarea de cuvânt a muzicianului, Axl spune că ceilalți membri ai celebrei trupe californiene vor fi bineveniți la ceremonia de sâmbătă, din orașul american Cleveland, însă nu și el, solistul trupei Guns N’ Roses, devenită celebră în anii 1980 grație albumului „Appetite for Destruction”.
„Nu voi participa la ceremonia de includere în Rock and Roll Hall of Fame din 2012 și refuz respectuos includerea mea ca membru al trupei Guns N’ Roses în Rock and Roll Hall of Fame”, a declarat Axl Rose.
„Cer cu tărie să nu fiu inclus în absență și vă rog să rețineți că nimeni nu este autorizat și nu are permisiunea mea să accepte includerea în numele meu sau să vorbească în numele meu”, a adăugat rockerul american.
Albumul „Appetite for Destruction”, care a inclus piese precum „Sweet Child O’Mine” și „Paradise City”, s-a bucurat de un succes uriaș în anul 1987, propulsându-i pe Axl Rose, chitariștii Slash și Izzy Stradlin, basistul Duff McKagan și toboșarul Steven Adler la statutul de vedete rock de talie mondială.
Însă, la începutul anilor 1990, abuzurile de alcool și de droguri și-au pus amprenta asupra vieților unora dintre membrii trupei, iar neînțelegerile dintre Slash și Axl Rose au devenit de notorietate. Până la mijlocul deceniului ’90, componența originală a trupei a încetat să mai existe.
Axl Rose a obținut ulterior în justiție dreptul de a folosi numele trupei, a lansat mult așteptatul album „Chinese Democracy”, în 2008, și continuă să susțină turnee cu grupul cu același nume, dar nici unul dintre membrii actuali din Guns N’ Roses nu a făcut parte din trupa originală, cu excepția sa.
Situație complicată și ciudată
„Atunci când au fost anunțate nominalizările pentru Rock and Roll Hall of Fame am avut o serie întreagă de emoții, am încercat să rămân pozitiv, mi-am dorit să fac totul spre binele fanilor. Grație entuziasmului lor m-am simțit onorat, am fost încântat și am sperat să iasă ceva bun din asta”, a explicat Rose în scrisoarea sa.
„Bineînțeles că mi-am dat seama apoi că, așa cum stau lucrurile acum, dacă Guns N’ Roses va fi inclusă, mă voi afla într-o situație complicată și ciudată”, a adăugat rockerul american.
Axl Rose a precizat cu această ocazie că, în ultimele luni, s-a întâlnit cu membrii comitetului Hall of Fame, a discutat cu președintele acestuia și a citit în presă ceea ce au declarat fanii și ceilalți membri ai trupei.
Rose consideră că eforturile pe care le-a depus pentru a găsi o modalitate care să îi permită să participe la ceremonie au fost „politicoase, pline de curtoazie și deschise”.
„Însă, fără să vreau să supăr pe nimeni, ceremonia de includere în Rock and Roll Hall of Fame nu pare să fie locul în care să fiu dorit și respectat”, a adăugat Axl Rose.
Axl îl consideră vinovat pe toboșarul Steven Adler de răspândirea zvonurilor referitoare la reunirea trupei și a spus că singurii membrii din componența originală alături de care ar fi dispus să apară pe scenă sunt Izzy Stradlin și Duff McKagan.
Trupele americane Guns N’ Roses și Red Hot Chili Peppers, grupul hip-hop Beastie Boys, cantautoarea Laura Nyro, cântărețul britanic Donovan și trupa britanică The Faces – din care au făcut parte Rod Stewart și chitaristul trupei The Rolling Stones Ronnie Wood – vor fi incluse în acest an în Rock and Roll Hall of Fame.
Ceremonia de includere în Rock and Roll Hall of Fame va avea loc sâmbătă, în orașul Cleveland din statul american Ohio.
Trupa Guns N’ Roses a cunoscut succesul pe scena muzicii rock în 1987, odată cu albumul ei de debut, „Appetite for Destruction”. Avându-i în componență pe solistul Axl Rose, chitariștii Slash și Izzy Stradlin, basistul Duff McKagan și toboșarul Steven Adler, acest grup californian a dominat muzica de la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90 cu rockul ei agresiv și carismatic. La începuturile carierei sale, trupa a fost criticată pentru versurile piesei „One in a Million”, catalogate homofobe, misogine și rasiste. Grupul american a fost definit, însă, și prin disfuncționalitățile dintre membrii lui și scandalurile din viețile lor private, în care abundau excesul de droguri, sex și stilul de viață rock and roll.
Concurent serios pentru industria muzicală a anilor ’90
Guns N’ Roses a vândut peste 100 de milioane de albume pe plan mondial, dovedindu-se a fi un concurent serios pentru industria muzicală a anilor ’90, dominată în acea vreme de artiști pop, precum Madonna și Michael Jackson.
Fiecare album Guns N’ Roses a intrat în topul Billboard, în multe topuri europene, dar și în cele din Asia și America de Sud. Cel mai bine vândut disc al grupului este „Appetite For Destruction”, cu peste 38 de milioane de exemplare vândute la nivel mondial. De un succes deosebit s-au bucurat și albumele următoare, „Use Your Illusion I”, „Use Your Illusion II” și „The Spaghetti Incident?”. În discografia grupului figurează șase albume de studio, trei EP-uri și un album live, dar și multe alte compilații.
Însă disputele dintre membrii trupei, adeseori purtate în văzul întregii lumi, au cauzat în cele din urmă destrămarea grupului, produsă în 1996.
În prezent, trupa Guns N’ Roses este formată din Axl Rose (vocal, pian), Dizzy Reed (clape, pian, sintetizator, backing vocals), Tommy Stinson (chitară bas, backing vocals), Chris Pitman (clape, backing vocals), Richard Fortus (chitară), Frank Ferrer (baterie, percuție), Ron „Bumblefoot” Thal (chitară), DJ Ashba (chitară).
Pe 21 septembrie 2010, trupa Guns N’ Roses a concertat în România, la complexul Romexpo din Capitală. Trupa americană va susține un alt concert în țara noastră în cadrul festivalului Rock the City, pe 1 iulie, tot la Romexpo.