Avocatul Vlad Stoica, numit șef al Cancelariei premierului



Avocatul Vlad Ștefan Stoica, fost președinte onorific al Asociației pentru promovarea principiilor sociale și democratice ale tinerilor din România și, potrivit propriilor declarații, pasionat de raliuri, a fost instalat de premierul Victor Ponta la conducerea Cancelariei.
Șeful Cancelariei primului-ministru va avea rang de ministru.
El este înscris în Baroul București din anul 2009, având un cabinet individual de avocatură.
Avocatul Vlad Ștefan Stoica are ca hobby și participarea ca pilot la curse de raliuri, el declarând agenției MEDIAFAX că a fost prezent „de două-trei ori” la astfel de curse.
Și premierul Victor Ponta a participat de-a lungul timpului la raliuri, însă a renunțat odată cu numirea la conducerea Guvernului.
Agenția MEDIAFAX a anunțat, în vara anului trecut, că printr-o lege emisă de Parlament, Cancelaria primului-ministru, desființată în martie 2009 de Guvernul Boc, a fost reînființată.
Legea Parlamentului a aprobat astfel, dar cu amendamente, prima ordonanță de urgență emisă în mai 2012 de Guvernul Ponta, privind noua organizare în cadrul administrației publice centrale.
Ordonanța de urgență a Guvernului nu prevedea nimic legat de reînființarea Cancelariei premierului, ci introducea, printre altele, funcțiile de ministru delegat pentru Administrația Publică, pentru Dialog Social și, respectiv, pentru Mediul de Afaceri.
Ordonanța a fost însă aprobată în luna iulie, conform procedurii, printr-o lege a Parlamentului care a preluat mai multe amendamente ale senatorului PSD Trifon Belacurencu.
Unul dintre amendamentele acceptate prevede că aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit atât din Secretariatul General, departamente și alte structuri organizatorice, dar și din Cancelaria primului-ministru.
Atribuțiile Cancelariei au fost reglementate săptămâna trecută, prin decizie a premierului Ponta.