O delegație a Blocului Național al Revoluționarilor i-a solicitat Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, punerea de îndată în aplicare a Legii 341/2004 a recunoștinței față de eroii martiri, iar acesta din urmă i-a sfătuit să renunțe la greva foamei, se arată într-un comunicat, informează Mediafax.Instituția Avocatului Poporului informează, vineri, că o delegație a Blocului Național al Revoluționarilor s-a întâlnit joi cu Avocatul Poporului, Victor Ciorbea.”Reprezentanții revoluționarilor solicită punerea de îndată în aplicare a Legii 341/2004 a recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989. În acest scop, ei au depus la sediul Avocatului Poporului o serie de documente, urmând să mai depună și alte acte necesare. În discuțiile cu reprezentanții Avocatului Poporului, delegația BNR s-a pronunțat pentru plata de îndată a indemnizațiilor, iar, dacă aceasta nu este posibilă, să fie adoptată o ordonanță de urgență sau să fie promovat un proiect de lege, care să prevadă plata indemnizațiilor către toți revoluționarii, începând cu 1 ianuarie 2015″, se arată în comunicatul transmis MEDIAFAX.