Avocata Carmen Cricleveț Kreisel a fost arestată ieri după-amiază pentru o perioadă de 30 de zile de magistrații de la Curtea de Apel Suceava. Soluția de ieri nu este definitivă și poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru o apărare cât mai bună, pentru Carmen Cricleveț Kreisel, fostă Opaschi, în sala de judecată au intrat ieri patru dintre colegii de breaslă: Leonard Tănasă, Laurian Ostaficiuc, Ionel Andrișan și Cristi Rusu. Nu a fost de nici un folos, pentru că judecătorul de drepturi și libertăți a considerat că probele aduse de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, sunt concludente pentru a justifica emiterea unui mandat de arestare.
Carmen Cricleveț Kreisel a fost denunțată din penitenciar de Ion Pop, un bărbat condamnat la ani grei închisoare, alături de Ioan Dănuț Lucaci, zis „Danezu”.
Pop a angajat-o pe Kreisel în faza apelului și i-ar fi plătit 8.000 de euro într-o primă fază, iar ulterior trebuia să mai dea 10.000 de euro pentru ca soluția în ceea ce-l privește să fie mai blândă, eventual închisoare cu suspendare, deși acuzația pentru care a fost trimis în judecată era extrem de gravă: omor. În final, Ion Pop a primit 18 ani de închisoare cu executare.
„Există date și probe potrivit cărora în perioada 2010-2011, având calitatea de avocat în cadrul Baroului Suceava, inculpata a pretins suma totală de 18.000 de euro, din care a primit efectiv 8.000 de euro, de la o persoană inculpată într-o cauză penală pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor calificat, martor denunțător în prezenta cauză, pretinzând că are influență asupra unei judecătoare din cadrul Curții de Apel Suceava – Secția Penală, învestită cu soluționarea apelului declarat de martorul denunțător și, prin prisma relațiilor personale pe care le întreține cu acest magistrat, dar și prin cointeresarea sa materială, o va determina să adopte o soluție favorabilă în cauză, în sensul de a schimba încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina martorului denunțător din infracțiunea de omor calificat într-o infracțiune cu un grad de pericol social scăzut, sancționată de legea penală mult mai blând, care să-i faciliteze obținerea unei condamnări cu suspendarea condiționată a executării pedepsei”, au precizat ieri procurorii DNA Suceava.
În afara denunțului, Ion Pop a prezentat și o înregistrare din momentul negocierilor pe care le-a avut cu avocata Carmen Cricleveț Kreisel, iar la perchezițiile de marți nu s-a găsit decât o chitanță de 500 de lei și nicidecum de 8.000 de euro cât s-ar fi plătit în prima tranșă.
Dosarul în care a fost condamnat denunțătorul avocatei
Constantin Hogea, Ioan Dănuț Lucaci, zis “Danezul” și Ion Pop au fost condamnați pentru faptul că în noaptea de 21 spre 22 mai 2008 l-au omorât în bătaie pe Ioan Cristinel Cajvan, un tânăr de 33 de ani din Berchișești.
În acea noapte, după ce a petrecut la un bar din localitatea de domiciliu, victima și alți doi prieteni de-ai săi au plecat la discoteca din satul vecin, de la Măzănăiești.
În jurul orei 2:00 dimineața, când localul se închidea, cei trei au pornit spre casă, numai că în fața discotecii au început să se certe cu Constantin Hogea, un localnic care se afla și el în stare de ebrietate. Între ei a izbucnit un conflict spontan, aceștia lovindu-se reciproc cu pumnii și picioarele. Prietenii lui Ioan Cristinel Cajvan au dat bir cu fugiții, plecând cu mașina unuia dintre ei, lăsându-și în urmă amicul.
Între timp, susțin anchetatorii, afară au ieșit și Ion Pop, administratorul discotecii, și Ioan Dănuț Lucaci, zis „Danezul”, bodyguardul localului. Aceștia doi au sărit în ajutorul lui Hogea, lovind și ei victima cu pumnii și picioarele. Ioan Cristinel Cajvan a fost bătut cu o cruzime greu de imaginat, procurorii descriind în rechizitoriu faptul că în timp ce victima zăcea inconștientă cu fața în sus, Constantin Hogea a mai lovit-o o dată cu piciorul, în zona capului, iar „Danezul” i-a aplicat o lovitură cu bâta de baseball în zona toracelui. În cele din urmă patronul discotecii și-a dat seama de starea critică a victimei și a sunat la 112. Din păcate, tânărul de 33 de ani era deja mort. “Danezul” și Hogea au fost condamnați la câte 22 ani închisoare pentru omor calificat, în timp ce Ion Pop a primit 18 ani de închisoare.