Aviația militară britanică – Royal Air Force (RAF) – a vrut să îl răpească pe Adolf Hitler în primăvara anului 1941 cu ajutorul pilotului personal al dictatorului, Hans Bauer, pe care britanicii sperau să îl convingă să devină agent dublu, informează express.co.uk.
Potrivit unor documente de arhivă datând din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, conducerea RAF a conceput un plan de răpire a lui Hitler și de aducere a dictatorului nazist în Marea Britanie. Directorii RAF afirmau la acea vreme că l-ar fi convins pe pilotul personal al Fuhrer-ului să conducă avionul acestuia peste Canalul Mânecii și să aterizeze în Marea Britanie.
Potrivit acestui plan, avionul lui Hitler trebuia să aterizeze pe un mic aeroport din comitatul Kent, de unde dictatorul urma să fie preluat de un regiment militar și transportat cu automobilul până la Londra.
Mulți ofițeri din RAF, printre care se număra și Arthur „Bomber” Harris, păreau convinși de faptul că Hans Bauer urma să trădeze cauza nazistă și să devină agent dublu.
Detaliile „complotului” au fost descoperite de Andy Saunders, un scriitor și istoric în domeniul aviației militare. El a descoperit o serie de documente la National Archives din Kew, un oraș la sud de Londra, care descriau în amănunt pregătirile făcute de armata britanică în așteptarea avionului liderului german.
Potrivit acestor documente, britanicii se așteptau ca Hitler să sosească pe aeroportul Lympne din comitatul Kent pe 25 martie 1941.
Sir Arthur „Bomber” Harris, comandantul diviziei Bomber Command, a ordonat amplasarea unui dispozitiv militar de antiaeriană în jurul aeroportului. Militarii britanici au fost anunțați că un avion special german – celebrul Focke-Wulf Condor – ar putea să aterizeze în acea zi și au primit ordinul de a nu-l doborî.
Vestea potrivit căreia Bauer, un general în armata SS, ar putea să îi trădeze pe naziști, s-a răspândit foarte repede printre militarii britanici. Ginerele lui Hans Bauer, un bulgar care se numea Kiroff, ar fi lăsat „să îi scape” această informație în biroul atașatului militar britanic din Sofia.
Însă avionul Fuhrer-ului nu a sosit niciodată și, după toate aparențele, Hans Bauer i-a rămas fidel lui Hitler.
Hans Bauer a fost capturat de armata sovietică la Berlin, după sinuciderea lui Hitler, și a fost încarcerat până în anul 1958.