Hidrologii au instituit avertizare Cod portocaliu de inundații pe Dunăre, pe sectorul Gruia-Zimnicea, începând de duminică, de la ora 6.00, și până în 6 martie, la ora 6.00, și avertizare Cod galben începând cu 1 martie, pe sectorul Giurgiu-Brăila al Dunării.
Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), avertizarea Cod portocaliu vizează județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, unde sunt prognozate creșteri de debite și niveluri cu depășiri ale cotelor de inundație și atenție.
De asemenea, se instituie Cod galben începând de luni, ora 06.00, avertizarea vizând sectorul Giurgiu-Brăila al Dunării, respectiv județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Brăila și Tulcea.
Avertizările Cod portocaliu și Cod galben sunt valabile până în 6 martie, la ora 06.00.
INHGA mai informează, duminică, faptul că se menține avertizarea Cod galben pe Dunăre, la Cernavodă (județul Constanța) și Isaccea (județul Tulcea).