Trăim într-o țară în care toată lumea are păreri, gânduri, opinii…ne aflăm într-un maldăr de idei, de exprimări aparent raționale dar, în esență prea puțin raționate dacă ținem cont de capacitatea intelectuală a persoanelor care le exprimă.
Ne spunem părerea, ne exprimăm ideile crezând că facem ceva dar, de fapt nici măcar nu suntem conștienți că România de azi nu se deosebește cu nimic de România zilelor de ieri. Suntem înconjurați de aceeași incapacitate balcanică de a crea o clasă politică onestă și dezinteresată, aceleași scufundări în mocirlă, aceleași tânguieli patetice… Elitele pleacă așa cum demult plecau cei mai buni, românii se află la limita subzistenței, cei care ne conduc se gândesc doar la binele personal și la sacrificarea “celor mulți”… Iar noi ne întrebăm: merită să rămânem în România? Mai avem motive pentru a rămâne aici? Ce-ar fi dacă am pleca toți tinerii din țară, plecăm, ne întoarcem acasă doar de sărbători și constatăm că nu s-a făcut nimic, că totul a rămas la fel! Plecăm din nou, blamând guvernanții, președintele, parlamentarii, primarul, polițistul corupt și chiar pe bețivul satului, pe toți cei pe care îi considerăm vinovați de acest haos. Dăm vina pe alții pentru că e mult mai ușor decât să vedem unde greșim noi.
Dacă noi plecăm și nu facem NIMIC pentru această țară…atunci…CINE FACE? Ne complacem în situația actuală în care dăm vina pe CINEVA, pe ORICINE, dar vina noastră o ascundem “după deget”. Chiar nu există motive reale pentru a rămâne aici în așa-zisa “Țară a lui Papură Vodă”?
De ce nu stăm aici? De ce nu evoluăm aici? De ce nu murim aici? De ce nu acceptăm fatalitatea de a fi român și nu învățăm că aici “fericirea e gustoasă, iar nefericirea e dulce”?
Suntem blestemați?
Dacă aruncăm o privire în spate, daca evocăm o parte din “faimoasa” istorie a României, vom observa că de-a lungul timpului multe popoare au încercat să cucerească acest “petic de pământ”. De ce au încercat? Nu știm…poate ei au fost conștienți de valoarea noastră, valoare pe care noi nu suntem în stare să o descoperim. E greu de răspuns la această întrebare însă tind să cred că în nereușita lor, aceste popoare au “aruncat” câteva blesteme asupra noastră.
Da ! blesteme… voi expune două dintre ele. Primul ar fi blestemul HOȚIEI…În țărișoara noastră nu prea poți să faci ceva fără a oferi o mică atenție CUIVA. Nu poți să trăiești dacă nu dai șpagă și mai grav este că și atunci când mori trebuie să dai o mică atenție…Trist, dar aceasta este realitatea…o realitate lipsită de onoare în care respectul îl câștigi în funcție de casă sau mașina pe care o ai. Al doilea blestem pe care l-am remarcat ar fi blestemul CORUPȚIEI. E la ordinea zilei acest fenomen în România. Avem conducători corupți, lideri fără onoare pe care noi i-am ales și nu am fost în stare să schimbăm situația creată cu “ajutorul lor”. Probabil ar trebui să avem încredere că lucrurile se vor direcționa spre bine, să încercăm să căutăm binele în tot ce se întâmplă în zilele noastre și să sperăm că nu a fost totul degeaba, dar oare acest lucru va ajuta mai mult societatea noastră să iasă din fundătură, decât dacă tot timpul vorbim despre răul în care am ajuns? E adevărat, societatea naște conducătorii, dintre noi sunt aleșii, dar putem avea încredere în cei care ne sacrifică?
Oana NETBAI
