Chiar dacă zilele acestea, la Suceava, au văzut pentru prima dată zăpadă în viața lor, brazilienii Tomaz, Dimas și Rodrigo nu au acuzat probleme deosebite legate de frigul de afară, semn că s-au adaptat cu bine la condițiile meteo din România. „Pot să spun că n-au reacționat cu nimic diferit față de ceilalți componenți ai lotului, ceea ce este foarte bine. Îmi amintesc că nu la fel au stat lucrurile, pe timpuri, cu fostul meu coechipier de la Foresta, Eric Fannis, care nu se obișnuise cu frigul nici după 4 ani de stat în România”, a declarat organizatorul de competiții al Cetății, Neculai Grosu. În altă ordine de idei, Tomaz și-a revenit după contractura musculară suferită în urmă cu două săptămâni și a reintrat de ieri în programul echipei. Dimas, care a fost și el multă vreme accidentat, a revenit pe teren duminică și a înscris două goluri pentru Cetatea II în confruntarea cu Minerul Iacobeni.




