Accident

Autoturism ajuns în parc, după o coliziune pe artera principală a Sucevei

Autoturismul ieșit în decor
Autoturismul ieșit în decor

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc luni dimineață pe artera principală a municipiului Suceava, în zona stadion Areni – Parc Universitate.
Un taxi care se deplasa pe sensul dinspre spital spre Primăria municipiului Suceava a fost acroșat în partea din spate, probabil în timp ce aștepta la semafor. Șoferul celui de-al doilea autoturism a făcut o manevră bruscă, a scăpat vehiculul de sub control și a ieșit în decor, peste trotuar, până în parcul universității, unde a lovit un copac.
Echipajele medicale care au intervenit la fața locului au preluat un tânăr în vârstă de 19 ani, pentru îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere dotată cu echipament pentru descarcerare și ambulanța SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).

Recomandări

Șoferul mașinii lovite de tren a evitat moartea la mai puțin de un metru. Accidentul s-a produs la o trecere cu vizibilitate bună

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini