Avansuri periculoase

Autorul crimei de la Gura Humorului a fost prins

Ofițerii Serviciului de Investigații Criminale au reușit să-l identifice și să-l arunce în spatele gratiilor pe autorul crimei petrecute în urmă cu aproximativ o săptămână la Gura Humorului.
Fănel Varga, în vârstă de 38 de ani, din localitate, a fost reținut vineri după-amiază, fiind audiat ore bune de anchetatori. Deși inițial a dat din umeri când a fost întrebat de moartea lui Nicolaie Tiron (57 de ani), al cărui cadavru a fost găsit duminică, 13 aprilie a.c., în albia pârâului Humorel, în cele din urmă Varga a recunoscut că el este autorul oribilei fapte.
Fănel Varga le-a povestit judiciariștilor de la Investigații Criminale că el și victima se cunoșteau de mai multă vreme și se mai întâlneau din când în când și consumau împreună băuturi alcoolice.
Așa s-a întâmplat și în noaptea de 12/13 aprilie a.c. atunci când se presupune că ar fi avut loc crima. În acea noapte, Fănel Varga se afla împreună cu concubina sa în momentul în care s-a întâlnit cu Nicolaie Tiron, pe digul pârâului Humorel.
Cei trei au dat mai multe pahare peste cap și nimic nu părea să anunțe ceea ce avea să se întâmple. La un moment dat, cu mintea îmbibată de alcool, Nicolaie Tiron a început să-i facă avansuri iubitei lui Varga, întrebându-l chiar pe acesta dacă poate întreține relații sexuale cu femeia. Cei doi bărbați au început să se certe, scandalul dintre ei degenerând.
Enervat la culme de avansurile sexuale făcute de tovarășul de pahar, Fănel Varga a pus mâna pe un bolovan din apropiere și fără să stea prea mult pe gânduri l-a lovit de mai multe ori pe Nicolaie Tiron. Când și-a dat seama că victima sa nu mai suflă, Varga a luat în cârcă cadavrul și l-a cărat câteva zeci de metri mai încolo, abandonându-l în albia pârâului Humorel, chiar în apropierea podului de la ieșirea din Gura Humorului spre Câmpulung Moldovenesc.
Interesant este faptul că pe timpul cercetărilor, Varga a trecut de mai multe ori prin zonă și chiar i-a întrebat pe polițiști ce noutăți mai au, dacă știu cine i-a omorât, chipurile, prietenul de pahar.
Varianta crimei între homosexuali, infirmată Criminaliștii au bănuit că la mijloc ar fi fost vorba și de o agresiune sexuală, fiind luată în calcul și varianta unei crime pasionale între homosexuali. Ipoteza violului a fost însă exclusă după două zile de medicii legiști.
Pe baza probelor strânse de anchetatori și a declarațiilor lui Fănel Varga, acesta a fost arestat preventiv în cursul zilei de sâmbătă, pentru omor calificat.
Procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc crima de la Gura Humorului, nefiind exclus faptul ca și iubita lui Fănel Varga să fie pusă sub acuzare.

Recomandări

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean

„Ce a fost aici înaintea mea?”, o cronologie a evenimentelor petrecute la Gura Humorului, adunate într-un volum lansat la Forumul German

Un reper al artei din Bucovina, artistul Radu Bercea a fost omagiat prin lansarea unei expoziții la Gura Humorului

Profesorul de biologie și muzică acuzat de agresiune sexuală asupra unei eleve minore a fost găsit nevinovat și a primit achitare