Constructorul de automobile Dacia, parte a grupului francez Renault, a avut anul trecut un profit de 230,28 milioane lei, în creștere cu 3,7% față de 2008, conform datelor publicate de companie într-un proiect de fuziune cu Auto Chassis International România.
În 2008, compania a raportat un profit net de 222,02 milioane lei.
La finele anului trecut, potrivit situației patrimoniale, creanțele Automobile Dacia se ridicau la 851,99 milioane de lei, din care creanțele comerciale însumau 651,02 milioane de lei, în timp ce datoriile totalizau 1,51 miliarde de lei, cea mai mare parte, de 96%, fiind reprezentate de cele comerciale.
„Absorbția Auto Chassis International România de către Automobile Dacia vizează simplificarea organizării juridice a grupului Renault în România, facilitând coordonarea activităților de fabricație motoare, cutii viteză și șasiuri și limitând eventualele restricții juridice și administrative impuse de mediul social și economic românesc”, se arată în proiectul de fuziune publicat în Monitorul Oficial.
Documentul cuprinde informații care nu au fost auditate și nu au fost aprobate de acționari, au declarat reprezentanții Dacia, contactați de MEDIAFAX.
„Raportul final va fi modificat/aprobat de către AGA în care se va decide fuziunea, în primăvară. Rezultatele oficiale vor fi date publicității după modificarea/aprobarea lor de către AGA”, conform acestora.
Totodată, Dacia precizează că documentul conține un bilanț estimativ al fuziunii și nu are valoare de declarație în fața autorităților.
Fuziunea va avea ca efect reducerea considerabilă a costurilor administrative și operaționale, cu implicații asupra profitabilității societății, câștigurile identificate și cifrate, rezultate în urma operațiunii.
Auto Chassis International (ACI) a fost fondată în 1999 ca entitate a grupului Renault, iar filiala din România a fost înființată în anul 2002.
Firma produce șasiuri pentru Dacia și Renault.
Automobile Dacia are un capital social de 2,54 miliarde de lei, controlat în proporție de peste 99% de Renault.
În 2009, Dacia a vândut 311.282 de mașini, în urcare cu 20,5% față de 2008, însă vânzările din România au coborât cu peste 50%, la 41.862 de autovehicule, potrivit datelor anunțate de companie în ianuarie.
În 2008, uzina din Mioveni a vândut 258.372 de autovehicule, din care 84.708 în România.
Creșterea puternică de anul trecut a vânzărilor a fost determinată în principal de succesul avut în Europa Occidentală, unde compania românească a vândut peste 200.000 de automobile.