Suceava se poate mândri cu un record, neomologat, dar verificabil, care ascunde însă și o realitate destul de dură – autobuzele cu care circulă zi de zi la serviciu, la școală sau către alte destinații mii și mii de persoane au la bord, parcurși, 900.000 de km.
Altfel spus, au făcut deja înconjurul lumii de 22 de ori, iar călătoria continuă!
Circumferința medie a Pământului este de 40.041,47 km, distanță pe care un autobuz din parcul auto al TPL o parcurge în aproximativ șase luni, transportând sucevenii dintr-un colț în altul al municipiului.
Autobuzele care au ajuns să fie adevărate veterane ale transportului public din Europa, având aproape dublul kilometrajului vehiculelor similare pe care nemții, francezii sau italienii le scot la vânzare, pe piața second-hand, în principal pentru piese de schimb, au fost cumpărate de Primăria Suceava în 2006, când a fost adus un lot de 15 Irisbus Iveco Citelis. Acestea au înlocuit „prăfuitele” troleibuze de pe vremea TPS-ului, care au circulat până în martie 2006. Ulterior au mai fost aduse alte 15 autobuze, la fel, iar încă trei au fost cumpărate de TPL din fonduri proprii.
Acum, câteva sunt „trase pe dreapta” definitiv, dar celorlalte li se prelungește viața grație măiestriei celor de la reparații și întreținere, care cu piese luate de pe cele care nu vor mai ieși pe trasee sau cu altele cumpărate, cu răbdare și ingeniozitate, le tot „pun pe picioare”, pentru a-și relua cursele zi de zi, de la primele ore ale dimineții și până aproape de miezul nopții.
„900.000 de km, împărțit la 15 km pe oră, înseamnă 60.000 de ore de funcționare. Împărțit la 24 de ore, cât are ziua, rezultă 2.500 de zile. Împărțit la 365 de zile, înseamnă 6,85 ani de mers non-stop”, rezultă din calculul făcut de administratorul TPL, Darie Romaniuc.
În condițiile în care durata de viață a unei mașini este de opt ani calendaristici, perioadă în care se face amortizarea sa contabilă, autobuzele TPL au aproape opt ani de mers continuu, ceea ce le încadrează în cu totul altă categorie.
Cele mai „noi” autobuze din parcul auto al TPL au deja aproape 600.000 de km. În alte țări ar fi fost casate și scoase la vânzare.
„Nici o marcă de mașini nu este folosită mai mult de 550.000 – 600.000 de km la transportul de călători din țările occidentale. Noi am avut o ofertă care a fost prezentată membrilor AGA, prin care ni se ofereau 15 autobuze Iveco, la fel ca ale noastre, la un preț de 15.000 de euro. Aveau cam 10 ani de funcționare, dar nici unul peste 550.000 de km parcurși. Comparativ, ale noastre au aproape dublul kilometrajului parcurs”, a mai spus Romaniuc. Din lipsă de fonduri, oferta nu a fost luată în calcul.
100.000 de lei lunar pe reparații. Fonduri insuficiente
„Uzura mașinilor ne aduce și cheltuieli foarte mari de reparații și întreținere. Două autobuze le avem trase «pe dreapta» din cauză că nu mai au punte. Asta s-a întâmplat recent, în doar 10 zile, în care am rămas fără două autobuze. Pentru unul am comandat punte și va fi curând pusă pe mașină, dar asta ne costă 50.000 de lei”, a explicat directorul societății de transport public local.
În condițiile în care societatea se zbate să funcționeze de pe o zi pe alta, cu datorii mari către Finanțe, cu datorii restante de la municipalitate, în contul gratuităților și subvențiilor acordate lunar pentru aproape 8.000 de călători, reparațiile au ajuns să fie considerate un lux, chiar de sunt absolut necesare.
„În mod normal, consumăm pentru întreținere cam 100.000 de lei lunar (un miliard de lei vechi). Dacă luna aceasta cheltuim toți banii cu cele două autobuze la care trebuie să punem punte nouă, ar însemna să nu mai facem nici o cheltuială cu restul parcului auto – revizii, întreținere etc. Așa ceva este imposibil, nu există mașină care să nu vină săptămânal la garaj pentru o problemă, din cauza uzurii și a faptului că parcul auto este îmbătrânit”, a adăugat Darie Romaniuc.
Gerul și crivățul, principalii dușmani
Temperaturile foarte scăzute din ultimele zile, combinate cu viscolul, au fost principalul dușman al parcului auto al TPL, din această perioadă.
„Gerul și vântul puternic au afectat în primul rând sistemul de aer, de care depinde comanda ușilor. Când se formează câte un dop de gheață care blochează sistemul ne ia foarte mult timp să descoperim unde este localizat. Aici avem cele mai multe bătăi de cap. Mai sunt apoi probleme la sistemul de frânare, componente care cedează la temperaturi extreme – furtunuri, conducte, filtre… Toată gama de probleme. Sunt mașini care au rămas înțepenite pe traseu, a trebuit să le aducem. Avem două mașini pe care nu reușim să le pornim deloc, vor trebui să mai aștepte până găsim o rezolvare”, a adăugat administratorul TPL.
Mai mult, ca să nu le piardă pe cele funcționale, autobuzele au fost ținute pornite și noaptea, atunci când gerul a fost mai crunt, mai ales că nu au unde fi adăpostite, măcar de vânt, dacă nu chiar și la căldură, cum ar fi indicat.
Minunile din „frigider”
Nici spații adecvate pentru repararea lor nu sunt. Salariații TPL care le țin în funcțiune în ciuda uzurii extraordinare fac minuni în condiții foarte grele.
Hala în care lucrează nu are încălzire proprie. Când frigul le intră în oase de nu mai pot mișca, merg să se încălzească într-o cămăruță cu pereții negri de fum, de la un „godin”, o sobă metalică, în care ard harțapele.
În cele trei canale unde coboară pentru a lucra sub „burta” autobuzelor se adună mereu o apă neagră, uleioasă. Când e prea multă să mai poată lucra, o adună cu măturile și cu fărașul și o scot de acolo în ligheane.
„Când vin de pe traseu, înghețate, și dau de altă temperatură, curge apa de pe caroserie ca o ploaie”, spun ei, justificându-se pentru salopetele de lucru ude, pătate și înnegrite. Tunul de căldură pe care îl folosesc pentru a dezgheța componentele înțepenite de frig, înfundate cu zăpadă, sau dopurile de gheață, funcționează cu benzină, ai cărei vapori îi inhalează vrând-nevrând, pentru că a deschide ușile echivalează cu a sta în congelator. Așa stau ceva mai bine, ca în frigider.
Chiar și așa, rebegiți, acoperiți de funingine, uleiuri și negreața ce se scurge de pe autobuze, găsesc puterea să zâmbească, dinții albi ieșind mai tare în evidență în cenușiul mohorât ce îi înconjoară. Unul dintre ei zice cu o jumătate de voce: „Dacă am avea și vestiare și un duș tare bine ar mai fi…”.
Zilele acestea, când temperaturile exterioare resimțite au fost și de – 30 de grade Celsius, oamenii respectivi au rezistat eroic în acele condiții, reparând autobuzele care veneau de pe trasee, cu fel de fel de probleme, după numai două ture efectuate. Unii au și acum urechile vinete de la gerul îndurat.
Datorită lor, dar și șoferilor care le-au ținut în funcțiune și le îngrijesc ca pe mașinile lor personale, în cele mai multe cazuri, sucevenii beneficiază în continuare de transport public, în condiții cât de cât civilizate. Este loc de mai bine, fără îndoială, dar nimic nu se face deodată, fără bătăi de cap și cheltuială.
Municipalitatea suceveană se zbate să aducă 40 de autobuze noi, electrice, pe fonduri europene, ceea ce ar rezolva o mare parte din problemele societății de transport public local. O hală de reparații, o stație ITP și o spălătorie proprie, investiții prinse în bugetele anilor anteriori, dar neconcretizate, din lipsă de fonduri la primărie, ar însemna enorm pentru cei care au făcut posibil înconjurul lumii de 22 de ori cu autobuzele încărcate de călători.
