Autobuzele TPL au început să intre la noua autogară de pe Traian Vuia

Autobuzele TPL au început să intre la noua autogară de pe Traian Vuia
Autobuzele TPL au început să intre la noua autogară de pe Traian Vuia

Autobuzele aparținând societății de transport public local (TPL) din Suceava au început, de marți, să intre și pe la noua autogară situată pe strada Traian Vuia. Este o soluție incompletă și asta pentru că autobuzele cu numerele 5 și 28 intră în autogară doar pe sensul de mers spre Ițcani. Cele care vin dinspre Ițcani și merg spre zona centrală sau spre Burdujeni nu pot intra în curtea autogării deoarece ar încălca marcajul continuu de pe strada Traian Vuia. ”Împreună cu Poliția Rutieră vom vedea ce măsuri putem lua pentru ca și autobuzele care vin dinspre Ițcani să poată prelua călători de la noua autogară. Încă nu s-a luat o decizie în acest sens, dar cred că nu va mai dura mult până o vom găsi”, a declarat Lucian Harșovschi, viceprimarul municipiului Suceava. De asemenea, sunt discuții între conducerea SC Transporturi Auto SA Suceava, firma care are în proprietate autogara, și Primăria Suceava pentru ca în viitorul apropiat să existe două curse de sine stătătoare. Este vorba de un traseu tur-retur de la autogară spre centru și unul similar pentru zona Burdujeni. ”Chiar dacă e o autogară privată, noi vom veni în sprijinul călătorilor și vom asigura mijloacele de transport necesare din flota TPL. Pot spune că discuțiile sunt avansate și măsurile se vor implementa într-un timp rezonabil”, a mai precizat viceprimarul Lucian Harșovschi.

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Bărbatul accidentat mortal pe str. Traian Vuia traversase pe trecerea de pietoni. Șoferul unui autoturism l-a lovit în plin, de lângă un camion