Turism

Austriecii sunt interesați de proiectul „Pelerin în Bucovina”

Potrivit lui Gheorghe Flutur, „Pelerin în Bucovina” va fi organizat anual, în perioada 15 iulie – 15 august
Potrivit lui Gheorghe Flutur, „Pelerin în Bucovina” va fi organizat anual, în perioada 15 iulie – 15 august

Autoritățile austriece sunt interesate să sprijine proiectul turistic al Consiliului Județean Suceava „Pelerin în Bucovina”. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a anunțat că s-a întâlnit, la Viena, cu directorul general pentru turism din cadrul Ministerului Economiei și Muncii al Guvernului din Austria, Elisabeth Udolf-Strobl, căreia i-a prezentat detaliile acestui program.
Potrivit lui Flutur, „Pelerin în Bucovina” va fi organizat anual, în perioada 15 iulie – 15 august, cu prilejul sărbătorii religioase Adormirea Maicii Domnului. Președintele CJ Suceava a mai spus că programul este destinat turiștilor din Austria, care vor avea ca destinații Basilica Minor din Cacica și Mănăstirea Putna, ambele lăcașuri de cult având hramul Adormirii Maicii Domnului.
Prezent la Viena pentru a participa alături de o delegație din Suceava la Târgul de Vacanțe, Gheorghe Flutur a precizat că, în urma discuțiilor cu Elisabeth Udolf-Strobl, s-a convenit ca în perioada sărbătorilor de Paște județul Suceava să fie vizitat de o delegație de tur-operatori și ziariști din Austria. În cadrul acestei vizite ar urma să fie stabilit și programul pentru perioada 15 iulie – 15 august.
„În același timp, am discutat și despre încurajarea turismului de nișă, cum ar fi turismul ecologic, dar și despre proiectele «Bucovina Bioland» și «Drumul lemnului», care ar urma să includă vizite în pădurile seculare din Bucovina”, a mai spus Flutur.
Consiliul Județean Suceava a depus, la începutul săptămânii trecute, o cerere de finanțare a proiectului „Pelerin în Bucovina”, în vederea obținerii de fonduri prin Programul Operațional Regional.
350 de invitați au participat la seara bucovineană din Viena
Pe de altă parte, trebuie spus că, în cadrul târgului de la Viena, județul Suceava a avut un pavilion de prezentare propriu, unde au fost prezenți trei meșteri populari și unde s-au organizat expoziții cu produse tradiționale din carne și lapte din zona Bucovinei. De asemenea, vineri seara a fost organizată o seară bucovineană la care au participat circa 350 de invitați, printre care jurnaliști de turism, reprezentanți ai unor tur-operatori importanți, cum ar fi TUI, Columbus, Gulliver Tour, Reise Paradis, Cora Reisen, precum și ai unor companii aviatice ca Skywest sau Fly Niki. În cadrul serii bucovinene, Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” a oferit un spectacol cu obiceiuri de iarnă din Bucovina.

Recomandări

Proiect de susținere a tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează nici un program educațional sau de formare, lansat la Suceava

Expoziție de artă ce reunește două mari nume ale artei românești contemporane, Petre Velicu și Ion Mândrescu, la Muzeul de Istorie

Vatra Dornei lansează primul Bike Park din Nord-Estul României, o nouă atracție pentru pasionații de ciclism și aventură

Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate
Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate