O echipă de specialiști din Austria vor repara ceasul din turnul Palatului Administrativ din municipiul Suceava. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că își dorește ca ceasul să devină funcțional într-un timp cât mai scurt. Asta în condițiile în care, spune el, ceasul Palatului Administrativ este stricat de mai mulți ani. „Vrem ca acest ceas să funcționeze și am căutat cei mai buni specialiști pentru a face lucrările. El nu mai funcționează de ceva timp, însă am reușit acum să găsim specialiști austrieci care ar putea să-l repare”, a declarat președintele CJ Suceava.
Gheorghe Flutur a mai precizat că pe lângă melodia „Crai Nou”, care cântă la ore fixe, va mai fi adăugată o altă melodie, intitulată „Ștefan Vodă”.




