Anul acesta cu prilejul Salonului Auto de la Shanghai, Audi a prezentat cel de al doilea său vehicul sportiv utilitar botezat Q5. În cadrul aceluiași eveniment germanii declarau că nu se grăbesc să lanseze mai devreme de 2009. Motivul era clar. Audi trebuia să mai aștepte pentru ca Volkswagen să ia un avans important ca și cotă de piață cu Tiguan. Numai că presat de lansarea viitorului GLK de la Mercedes, producătorul de automobile premium Audi este nevoit să urgenteze apariția lui Q5. Ultimele informații furnizate chiar de către oficiali din cadrul Audi, atestă debutul versiunii de serie Q5 peste numai două săptămâni la Los Angeles. SUV-ul de clasă medie va fi comercializat în cerl de-al doilea trimestru din 2008 mai devreme cu un an decât era prezăvut inițial. Conform unor surse interne, Q5 va avea premiera pe 16 noiembrie și va veni cu importante modificări la partea exterioară față de Cross Concept Coupè, prototipul ce prefigura formele SUV-ului compact. Sub aspect tehnic nimic nu este schimbat. Audi va utiliza patru propulsoare montate transversal , două benzină și două turbodiesel (1.8 TFSI, 3.2 V6 FSI, 2.0 TDI și 3.0 V6 TDI) cu posibilitatea de a extinde gama de motorizări cu încă două agregate. Tracțiunea va fi realizată prin actuala generație Quattro, dar din 2010 ar putea fi introdus un sistem optimizat pentru condus mai dinamic. Mai multe opțiuni vor fi la transmisie unde Q5 va beneficia de aportul unor cutii Haldex, de tipul automate-secvențiale cu dublu ambreaj, manuale sau automate. Interiorul este construit pentru patru persoane ce se vor bucura de un spațiu suprem în sectorul SUV-urilor medii. Pasagerii vor fi răsfățati în habitaclu cu finisaje și materiale tipice unui brand de lux. Suspensiile multilink vor asigura drumeții relaxante întreținute de sistemul multimedia MMI am putea spune deja consacrat la Audi. Nici șoferul nu va fi lipsit de satisfacții. Acesta se va bucura de prezența unui inedit dispozitiv (Audi Drive Select), capabil să oferă trei niveluri de șofat ale mașinii Dinamic, Sport și Eficient. Prețul și nivelurile de echipare pentru Q5 vor fi comunicate odată cu prezentarea din noiembrie a variantei de producție.






