Calvar pentru o minoră de 15 ani din Vicovu de Sus, care timp de mai multe luni a fost agresată și exploatată sexual. Momentul culminant a venit la finalul lunii ianuarie a acestui an, când un filmuleț în care adolescenta era filmată în ipostaze pornografice a fost distribuit pe Facebook și astfel a putut fi vizionat de prieteni și rude, printre care și tatăl fetei.
Pentru principalele persoane implicate în acest scenariu rușinos, lucrurile s-au terminat în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava. Tribunalul Suceava a emis în cursul zilei de ieri mandate de arestare pentru o perioadă de 30 de zile pe numele lui Georgică-Florinel Farcaș, din Bilca, respectiv Ionuț Poleucă, din Vicovu de Sus.
Primul este acuzat de comiterea infracțiunilor de șantaj, pornografie infantilă, trafic de minori și două infracțiuni de complicitate la viol. Pentru Ionuț Poleucă, acuzațiile sunt de pornografie infantilă, șantaj și trei fapte de viol. Mai trebuie spus că propunerea de arestare preventivă înaintată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava a vizat alte cinci persoane care au violat-o pe minoră sau care au exploatat-o sexual, însă împotriva acestora nu a fost luată nici o măsură. Soluția Tribunalului Suceava nu este însă definitivă, iar cel mai probabil reprezentanții DIICOT Suceava, dar și cei doi tineri deja arestați vor depune contestație la instanța superioară.
Totul a început în iunie 2017, lângă o pădure de la Vicovu de Sus
Totul a început imediat după ce s-a încheiat anul școlar trecut, în iunie 2017. Fata a intrat în legătură prin intermediul rețelei de socializare Facebook cu Georgică-Florinel Farcaș, care după ce a aflat numărul de telefon al fetei i-a propus să se întâlnească, lucru care s-a și materializat într-una din zilele de la finalul lunii iunie.
Farcaș a apărut la întâlnire cu un BMW de culoare închisă condus de un alt tânăr. După ce fata a urcat în autovehicul, pe traseu au mai urcat alți trei tineri, iar mașina s-a deplasat pe un deal din apropierea unei păduri din apropiere de Vicovu de Sus. Acolo, fata care era virgină a fost obligată să întrețină relații sexuale cu Samuel Ciorcan, din Voitinel, și un anume Paul, care încă nu a fost identificat.
Timp de câteva luni s-a așternut liniștea, dar coșmarul avea să revină în seara de 19 noiembrie 2017. În acea zi, minora a fost sunată din nou de Georgică-Florinel Farcaș, care i-a cerut să se întâlnească din nou, în caz contrar urmând să le povestească rudelor fetei despre faptul că s-a culcat cu mai mulți băieți. Cu această ipoteză deloc plăcută în față, adolescenta a acceptat să se întâlnească din nou Farcaș. Acesta a venit la întâlnire cu un SAAB cu numere de Irlanda, dar și de această dată a apărut cu alte două persoane, respectiv Lucian-Cătălin Ursachi și Iosif Drăgan. Ca și în luna iunie, fata a fost constrânsă să se culce cu amicii lui Farcaș. În timpul uneia dintre partidele de sex forțat, Georgică-Florinel Farcaș a deschis telefonul mobil și a filmat totul.
Ulterior, adolescenta a fost contactată din nou de Farcaș, care i-a solicitat alte întâlniri și a amenințat-o că dacă nu va accepta va publica filmul pe Facebook. Fata a refuzat întâlnirile și a sperat că lucrurile se vor calma.
I-a promis că șterge filmul în schimbul unei partide de sex și a doua zi l-a distribuit pe Facebook
La mijlocul lunii ianuarie a acestui an, minora a primit de la Ionuț Poleucă, prin intermediul Facebook messenger, imaginile în care era filmată în timp ce întreținea relații sexuale. Pe data de 26 ianuarie 2018, Ionuț Poleucă a sunat-o pe fată și i-a cerut să se întâlnească și să întrețină raporturi sexuale, promițând că la final va șterge filmul.
Cu această promisiune, adolescenta a acceptat, iar la întâlnire Poleucă a apărut cu alți doi tineri, printre care și Moise Farcaș, cu care fata credea că a avut o relație de prietenie și cu care întreținuse raporturi sexuale benevol.
În seara de 26 ianuarie, fata a întreținut relații sexuale atât cu Moise Farcaș, cât și cu Ionuț Poleucă, iar ultimul i-a arătat telefonul din care rezulta că ar fi șters filmul.
Spre uimirea fetei, a doua zi, pe 27 ianuarie, a fost sunată de două colege de clasă, care au anunțat-o că Ionuț Poleucă a distribuit pe Facebook filmul. La numai două zile distanță, povestea a ajuns și la urechile tatălui fetei, care imediat a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, ulterior dosarul fiind preluat de DIICOT Suceava.
Minți întunecate
Au violat o copilă de 15 ani și apoi au distribuit filmarea pe Facebook
