Toate economiile unui bătrân din comuna Udești, 2.200 de lei, au fost furate din casa acestuia, de către indivizi necunoscuți care i-au intrat în gospodărie cu pretextul că vor să cumpere cartofi și boabe de porumb.
Fapta s-a petrecut vinerea trecută, însă păgubitul, Constantin M., în vârstă de 78 de ani, și-a dat seama de lipsa banilor abia acum două zile, când a sesizat poliția.
El le-a povestit polițiștilor că vineri, în jurul orei 11.30, s-a trezit la poartă cu mai multe persoane necunoscute, care l-au întrebat dacă are cartofi și porumb de vânzare.
La un moment dat, unul dintre autori i-a cerut septuagenarului să-i schimbe o bancnotă de 200 de lei, iar când bătrânul s-a dus în casă, un alt complice l-a urmărit pentru a vedea unde își ține banii.
După ce Constantin M. le-a schimbat bancnota de 200 de lei, așa-zișii cumpărători i-au cerut să îi ducă în locul unde sunt depozitate boabele pe care urma să le vândă. Unul dintre suspecți a rămas în urmă, a intrat în casă și a furat toate economiile proprietarului.
„Cu ocazia cercetării la fața locului nu s-au constatat urme de forțare ale căilor de acces în locuință, în camera unde se aflau banii nu erau urme de răvășire și nici nu au fost sustrase alte bunuri”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, precizându-se că în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat față de autori necunoscuți.