Pe lângă lege

Au vândut peste 55 de tone de benzină și motorină fără să aibă actele necesare



O societate din județul Suceava care activează în domeniul construcțiilor a fost depistată de inspectorii vamali suceveni cu mari probleme pe linia comercializării produselor petroliere. Reprezentanții Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale (DJAOV) Suceava au efectuat în cursul zilei de miercuri, 26 septembrie, un control la societatea comercială care are ca obiect de activitate și comerțul cu ridicata a combustibililor solizi, lichizi și gazoși și a produselor derivate
„Obiectul controlului a constat în verificarea modului de achiziție, deținere și comercializare a produselor energetice. În urma verificărilor efectuate, inspectorii vamali au constatat că în perioada 15 martie – 31 iulie 2012, societatea a comercializat angro cantitatea de 7.200 de litri benzină, în valoare de 40.406 lei, și 48.683 de litri motorină, în valoare de 272.342 de lei, fără a deține atestat de înregistrare pentru unitatea de comercializare respectivă”, se arată într-un comunicat al organelor vamale.
Ca urmare, societatea a fost amendată cu 30.000 de lei, iar reprezentanții DJAOV Suceava au dispus și confiscarea sumei de 312.748 de lei, reprezentând contravaloarea a 55.883 de litri de combustibil. De asemenea, s-a dispus suspendarea activității de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de o lună.