Două persoane au ajuns la spital în urmă cu două zile, după ce au sărit din căruță direct în fața mașinilor. Miercuri dimineață (06.30), pe raza orașului Dolhasca, Gheorghe T., în vârstă de 51 de ani, din municipiul Suceava, se afla pe raza orașului Dolhasca, la volanul mașinii personale, un „Ford”. La un moment dat, în fața autoturismului i-a apărut un bătrân, pe care nu l-a mai putut evita. Victima, Vasile S., în vârstă de 77 de ani, tocmai coborâse dintr-o căruță și s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure. Din fericire, septuagenarul nu a fost accidentat grav, pentru leziunile suferite având nevoie de 15-20 de zile de îngrijiri medicale. Același scenariu s-a repetat câteva ore mai târziu, de această dată victima fiind un copil, iar consecințele accidentului mult mai grave. Nefericitul accident s-a petrecut pe raza orașului Vicovu de Sus. În jurul orelor 13.45, în fața unui autoturism „Opel Omega”, condus regulamentar de Dorin C., în vârstă de 36 de ani (posesor al permisului de conducere categoria „B” din anul 1997), a ieșit brusc un minor (I.C., în vârstă de 12 ani, din localitate). Opelul l-a izbit în plin pe minor, acesta fiind transportat de urgență la spital. Și în acest caz, victima a sărit din căruță și, fără să se asigure, a încercat să traverseze strada.




