Trei indivizi au păcălit o bătrână din Pojorâta că vor să cumpere o casă în zonă și, în timp ce o țineau de vorbă, unul dintre autori s-a furișat în casă și i-a furat mai multe bunuri.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, toată povestea s-a petrecut miercuri după-amiază. Anastasia C., în vârstă de 89 de ani, care din cauza vârstei prezintă o stare psiho-fizică incoerentă, a rămas singură la domiciliul unei rude, între orele 12.00-15.00.
În acest interval, doi bărbați și o femeie, care au coborât dintr-un autoturism de culoare închisă, au intrat în curtea casei în care se afla bătrâna și au abordat-o pe aceasta, sub pretextul că sunt interesați să cumpere un imobil în zonă.
„Discuția a durat circa o oră, timp în care i-a fost distrasă atenția, iar una din acele persoane a pătruns în camerele locuinței și a sustras 148 de lei, un joc PlayStation și mai multe bijuterii, valoarea acestora fiind de aproximativ 3.500 de lei”, a explicat ieri purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu, precizând că în cauză se efectuează cercetări în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.