Rețeta succesului

Au lăsat medicina din Republica Moldova pentru cea din România



Anatoli Buzdugan, doctor în ştiinţe medicale, s-a stabilit în România acum şase ani
Anatoli Buzdugan, doctor în ştiinţe medicale, s-a stabilit în România acum şase ani

– Mai mulți medici originari de peste Prut și-au construit cariere de succes la Suceava, fiind apreciați de colegii lor români
– Unii dintre ei au în spate și experiența conflictului armat cu separatiștii de la Tiraspol, din Transnistria
Identificați uneori în România ca ruși, basarabenii întâmpină uneori rezerve. Sunt și excepții, în toate domeniile de activitate. De exemplu, mai mulți doctori originari din Republica Moldova au reușit prin profesionalism și responsabilitate să înlăture stereotipurile existente.
Unii din ei au rămas în România după facultate sau după ce au făcut aici rezidențiatul, alții însă au venit după ce și-au construit o carieră de succes în Republica Moldova. Motivele care i-au determinat să treacă Prutul sunt diverse: de la interesul pentru un salariu mai bun până la neîncrederea în cei care guvernează statul moldovenesc. Pentru a avea o situație financiară decentă, majoritatea sunt nevoiți să activeze simultan la mai multe instituții medicale, îmbinând abil munca de la spitalul de stat cu cea de la clinici private. În România salariul unui doctor este de câteva ori mai mare decât în Moldova, iar aparatura cu care se lucrează este net superioară celei de peste Prut.
– Ruslan Gorceag, anestezistul cu 15 ani de România „în spate”
La Suceava sunt câteva familii de peste Prut, unde atât soțul, cât și soția activează în domeniul sănătății și se bucură de o imagine foarte bună ca specialiști și ca oameni. Ruslan și Valeria Gorceag sunt un exemplu în acest sens. Ruslan Gorceag este anestezist, iar soția sa – stomatolog, ambii activând la Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Doctorul Ruslan Gorceag a venit în România acum 15 ani. Deși la Chișinău rezidențiatul se face timp de un an, iar peste Prut, în România, – trei ani, el a ales să studieze la București, fiind convins că doar un an de rezidențiat este prea puțin pentru cel care vrea să devină un doctor competent. „După studiile de la București am încercat să mă angajez în R. Moldova, dar neavând pile nu am reușit. Soția mea însă ar fi putut activa la Chișinău dacă nu mă urma la Suceava”, povestește doctorul Gorceag. Nu regretă că a plecat din Basarabia și asta pentru că a întâlnit în România oameni care au avut încredere în el și l-au încurajat să se realizeze aici, unde, după cum afirmă, „domeniul sănătății are mai multă finanțare din partea statului decât în R. Moldova”. ”Pe lângă faptul că doctorii de aici sunt remunerați mai bine, au și mai multe posibilități să-și ajute pacienții, instituțiile medicale din România fiind bine dotate cu echipament medical”, mai spune Ruslan Gorceag.
– Dr. Anatoli Buzdugan a lăsat funcția de șef de secție la Bălți pentru un post la Spitalul din Suceava
Pacienții din Secția de Neurochirurgie a Spitalului Județean Suceava stau liniștiți dacă la o intervenție chirurgicală sunt alături anestezistul Gorceag și neurochirurgul Buzdugan, și asta pentru că, spun pacienții, „cei doi doctori moldoveni fac o echipă bună împreună”. Anatoli Buzdugan, doctor în științe medicale, s-a stabilit în România acum șase ani. Atât el cât și soția sa, Aurica, de specialitate cardiolog, se afirmaseră deja în domeniul sănătății din Republica Moldova. Doctorul Buzdugan a activat mai mulți ani la Spitalul Republican din Chișinău, după care a stat mai mulți ani la conducerea Secției de Neurochirurgie din Bălți, „capitala de nord a R. Moldova”. În timpul conflictului armat de pe Nistru, a operat răniții într-un spital de campanie situat pe teritoriul autoproclamatei RMN (n.a. – republica moldovenească nistreană).
„Mă simt aproape de pacienții mei. Fiind responsabil față de viața cuiva, depun suflet în ceea ce fac”, afirmă doctorul Buzdugan.
Incertitudinea politicienilor de la Chișinău a constituit unul din motivele care l-au determinat să plece din Republica Moldova. „În situația în care nu mai ai încredere în viitorul țării tale, nu-ți rămâne decât să te afirmi în altă parte”, spune Anatoli Buzdugan, care, în același timp, este convins că dacă un om nu face nimic în țara de origine, nu reușește să realizeze prea multe nici în altă parte. Atât doctorul Buzdugan, cât și doctorul Gorceag, sunt de părere că pentru un basarabean nu este o problemă să se afirme în România dacă este competent în domeniul de activitate și mai e și „om de treabă”.
– În județul Suceava există 15 medici din Republica Moldova
Conducerea Autorității de Sănătate Publică Suceava apreciază pozitiv activitatea doctorilor basarabeni angajați în acest județ. Printre doctorii basarabeni din județul Suceava sunt medici de familie și specialiști cu competență în neurochirurgie, ginecologie, dermatologie, cardiologie, stomatologie, anesteziologie. Potrivit informațiilor oferite de către adjunctul Autorității de Sănătate Publică Suceava, Alexandru Lărăzeanu, în zonă sunt 15 doctori originari din R. Moldova, dintre care șapte activează în orașul de reședință al județului. În același timp, ASP a fost sesizată de către suceveni referitor la activității ilegale exercitate de unii cetățeni din R. Moldova, care, deși au o singură specializare medicală, își asumă mai multe domenii și „tratează” pacienții de toate bolile, inclusiv cancer și epilepsie. Ei își amenajează fără autorizație cabinete medicale în „tinda unei case de locuit” și recomandă pacienților creduli remedii dubioase.
Doctorii suceveni originari din Republica Moldova condamnă activitatea unor asemenea persoane, care afectează imaginea doctorilor profesioniști de peste Prut.
(Articol realizat în cadrul proiectului „Extinderea cooperării transfrontaliere a jurnaliștilor din Republica Moldova și România”, realizat de Asociația Presei Independente cu suportul financiar al Departamentului pentru Relații cu Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe din România)
Ana Butnariuc, Agenția de știri DECA-press



Recomandări

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”
Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”

Doctorii din Ucraina interesați să profeseze în România sunt ținuți departe de spitale, deși acestea se confruntă cu deficit de medici

Doctorii din Ucraina interesați să profeseze în România sunt ținuți departe de spitale, deși acestea se confruntă cu deficit de medici
Doctorii din Ucraina interesați să profeseze în România sunt ținuți departe de spitale, deși acestea se confruntă cu deficit de medici

Percheziții la două firme din Suceava, într-un dosar privind moldoveni care înșelau români de la distanță, cu sume imense

Percheziții la două firme din Suceava, într-un dosar privind moldoveni care înșelau români de la distanță, cu sume imense
Percheziții la două firme din Suceava, într-un dosar privind moldoveni care înșelau români de la distanță, cu sume imense