Tragedie pentru echipa de liga a doua de handbal CSU Târgoviște în drumul de întoarcere spre casă după meciul disputat duminică la Vicovu de Jos. Partida s-a încheiat în jurul orei 16.00 și a fost câștigată de formația CSAT Bukovina Vicov cu scorul de 35-27, ulterior formația din Târgoviște plecând spre casă cu un microbuz.
Duminică seară, în jurul orei 22.40, pe drumul european E85, în apropiere de Râmnicu Sărat, un TIR plin cu cherestea s-a răsturnat peste microbuzul plin cu handbaliști. Potrivit polițiștilor, microbuzul staționa pe marginea carosabilului, pe banda de mers spre Râmnicu Sărat, pentru remedierea de către șofer a unei probleme la motor. Autotrenul care venea dinspre Focșani a intrat în plin în microbuz, l-a aruncat într-un șanț după care s-a răsturnat cu toată încărcătura de cherestea peste el.
Trei dintre handbaliști, aflați pe bancheta din spate, și-au perdut viața. Este vorba despre Daniel Mandu (25 de ani), Daniel Bârloagă (20 de ani), Robert Bucă (19 ani). Antrenorul Aurel Iancu are fisură craniană. Polițiștii trebuie să stabilească acum dacă șoferul microbuzului semnalizase corespunzător staționarea pe banda de urgență.
Mai mulți martori spun că șoferul autocamionului ar fi leșinat pe loc în momentul în care a coborât de la volan și a realizat dezastrul produs de el.
Echipaje de poliție rutieră și de la ambulanță au sosit imediat la fața locului. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a activat ”Planul Roșu”, care presupune intervenția a importante efective de la mai multe instituții. La fața locului au fost concentrate trei autospeciale pentru descarcerare, șase ambulanțe și trei autospeciale pentru transport victime multiple, două fiind aduse de la ISU Bucuresti – Ilfov, o autospecială de stingere incendii și o autospecială de primă intervenție și comandă. Răniții descarcerați au fost transportați la spitalele din Râmnicu Sărat și Buzău.
Handbal în doliu
Au jucat și au pierdut la Vicov, iar în drum spre casă microbuzul cu care circulau a fost făcut praf
